O fetiță aflată în tabăra de refugiați de la vama Siret a împlinit joi șapte ani, context în care a avut parte de o surpriză. Pentru ea, cei din tabără au pregătit un tort și cadouri.
„Au aflat că este ziua ei. Din acel moment, cei din Tabăra Mobilă de la Siret s-au mobilizat. Cineva a plecat să caute un tort, ceilalți au plecat după cadouri, iar un psiholog a mers să pregătească surpriza împreună cu mama Arinei, fetița care ieri a împlinit 7 ani”, au scris pe Facebook reprezentanții Ministerului de Interne.
Când totul a fost gata, toți cei implicați s-au adunat în fața cortului în care se afla fata.
Potrivit imaginilor postate de reprezentanții ministerului, toți cei implicați în surpriză au întâmpinat-o pe fetiță cu tort, lumânări, coifuri și baloane și i-au cântat „La mulți ani”, scrie digi24.ro.
„La mulți ani, Arina! Îți dorim ca acest coșmar pe care îl trăiți să se termine cât mai repede, iar următoarea ta zi de naștere să o serbezi acasă”, i-au transmis fetei reprezentanții MAI.
