LIa Olguța Vasilescu a aruncat bomba între beneficiarii pensiilor speciale, modul de calcul al acestora urmând să fie modificat față de cel actual, astfel încât acestea să fie actualizate în raport cu rata inflație și nu cu evoluția salariilor din sectorul din care provin pensionarii plătiți regește de către stat.
Ordonanța este deocamdată în curs de avizare, dar avocatul Gheorghe Piperea, consilier onorific al premierului Mihai Tudose, o vede ca pe o măsură firească, ba chiar insistă ca această să fie completată în viitor de un plafon maxim la care se pot ridica aceste drepturi speciale.
Într-o declarație exclusivă pentru PSNews.ro, Piperea susține că măsura este binevenită și că efectele ei vor fi resimțite de bugetul de stat în timp.
„Plafonarea pensiilor speciale este o soluție OK și cred că trebuia luată mai demult această decizie. E OK și nu afecteze pensiile aflate deja în plată, pentru că ar putea apărea chestiuni de încălcare a dreptului de proprietate la așteptarea legitimă.
Este OK și indexarea aceea cu rata inflației. Mi se pare normal, dar pentru viitor trebuie pusă o limită, pentru că se ajunge la niște situații absolut aberante. Sunt și pensii de peste 30.000 lei și asta este în neregulă. Mai ales că vorbim de niște pensii care nu se asigură din sistemul unitar al pensiilor de stat, ci direct de la buget”, amintește Piperea.
Recipienții unor sume fabuloase cumva, dacă este să ne raportăm la sistemul pensiilor de stat, sunt doar câteva sute de persoane, după cum consideră consilierul premierului, iar impactul asupra bugetului nu se va face simțit într-un an, ci într-un termen mediu.
„În ceva timp, impactul s-ar putea să devină semnificativ. Sistemul acela a fost creat cu actualizare anuală, iar procentele de actualizare sunt absolut surprinzătoare, stupefiante chiar! Magistrații sunt principalii beneficiari ai marilor pensii speciale”, afirmă Gheorghe Piperea.
În medie, pensiile speciale, cel puțin cele din sectorul militar se încadrează la un nivel de 2.500-3.000 lei, dar vârful este situat în acest moment la peste 30.000 lei, ceea ce reprezintă dublu față de salariul brut al unui ministru.
Sistemul pensiilor speciale pentru militari sau diverse categorii de angajați din agenții și servicii guvernamentale este practicat mai peste tot în lume, iar în cadrul convențiilor ONU și NATO asumate de țara noastră odată cu participarea trupelor în diferite misiuni de menținerea a păcii sau teatre de conflict de pe glob au devenit o regulă de bază și pentru soldații români care cumulează un anumit număr de participări la aceste operațiuni.
În ce măsură vor fi acestea afectate de prevederile unei eventuale Ordonanțe de Urgență care să impună un mod de calcul al indexării în funcție de inflație rămâne încă o dilemă și pentru actualii guvernați sau, cel puțin, pentru consilierul premierului.
„Sunt cutume ale NATO în privința pensiilor militarilor care trebuie să fie respectate. Eu am înțeles că vor fi respecate în continuare”, se arată încrezător Gheorghe Piperea.
Conform ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, chestiunea schimbării sistemului de indexare a pensiilor speciale este de așteptat să stârnească reacții nervoase din partea celor care sunt avantajați ceea ce populația a definit în urmă cu câțiva ani drept „pensii nesimțite”.
Chestiunea a rămas nerezolvată încă din 2010-2011, când a fost pusă prima oară pe tapet, ba chiar s-a agravat în timp cu introducerea altor categorii de beneficiari favorizați de pensiile speciale.
„O să ne confruntăm cu o reacţie foarte nervoasă din partea unora, dar eu cred că trebuie să stopăm o creştere aberantă. Dacă avem în plată pensii de 33.000 de lei şi le lăsăm să se ducă în câţiva ani la 66.000, vă spun că sistemul nu mai ţine, crapă şi atunci suntem obligaţi să luăm nişte măsuri care nu sunt foarte populare, dar suntem obligaţi să le luăm”, a declarat Olguţa Vasilescu, citată de news.ro.
