Într-un editorial pentru România Curată, președintele Societății Academice din România (SAR), Alina Mungiu-Pippidi vorbește despre eterna luptă a clasei politice pentru acapararea justiției. Pornind de la cazul dosarului 10 august, Pippidi atrage atenția că „ideea unei cauze judecată pe merit e profund străină de cultura celor care au ajuns azi la guvernare”, iar „înaintea acestor politicieni, numai Băsescu a mai călărit cu atâta succes și oportunism cauza anticorupției și integrității publice”.
„Ca să ne înțelegem, ce a murit și nu poate fi resuscitat dacă nu călcăm statul de drept și independența justiției în picioare este dosarul politic 10 august, cel în care se căuta condamnarea penală a șefilor că jandarmeria nu a reușit marele șpagat de a extrage violenții dintre cei care nu se delimitau de ei după ora la care mitingul nu mai era legal.
Nimeni nu oprește pe cine are cauze private (nu era violent și a luat bâte pe spinare) să și le judece, nu am nici o îndoială că ocupanții taxiului care au fost trași afară și loviți de jandarmi ar câștiga orice cauză civilă și s-ar alege cu despăgubiri. Dar procese politice noi nu mai ținem în România de mulți ani, și Iohannis știe foarte bine.
Dar cum să iei înapoi intoxicarea atîtor fraieri care chiar au crezut că diaspora organiza acea manifestare, și nu guvernanții de azi, care se uscau prin opoziție, și că aceea a fost represiune, și nu o intervenție cum poți vedea în fiecare weekend la Paris? Trebuie să le spui ceva, și e de speriat că poți spune – Băi ministru al Justiției, intervino tu în justiție! Și nimeni nu bagă de seamă că e ceva anormal”, spune Pippidi.
Redăm articolul semnat de Alina Mungiu Pippidi:
După cum am scris de mai multe ori, dosarul politic 10 august nu avea cum să prindă aripi într-o țară unde mai există independență judiciară, și nici nu a prins. A fost plasat întîi procuraturii militare, cea la care e mai ușor de dat ordine (care se finalizează cu dosare nule, ca Revoluția și Mineriada, pentru că instanțele independente nu iau aceleași ordine cu procurorii) și pe urmă la DIICOT (celebri pentru invitarea populației să nu ridice pungile de cocaină de pe plajele Mării Negre despre care nimeni nu știa că există). Nu s-a dat rezoluția care trebuie, ca atare președintele țării, încurajat de presa sepepistă și sereistă a atras atenția că procesul trebuie luat de la capăt. Cu toate garanțiile privind independența procurorului de caz, procuroarea șefă a decis să se reia. Trebuia însă o instanță care să valideze, așa că, după multă ezitare, o judecătoare curajoasă de la Tribunalul București a dat decizia inevitabilă, închiderea finală și definitivă. După care s-au pronunțat cerînd intervenție o sumă de analfabeți ai statului de drept. Numele lor îl știți, că pe baza presupunerii că voi, publicul lor, sunteți o adunătură de cretini care iubește statul de drept dar nu e știe ce e acela, au ieșit pe la televizoare – șefii de guvern și de stat, plus parașutiștii în funcții Vlad Voiculescu și Clotilde Armand. Unii parlamentari PNL au cerut să intervină Inspecția Judiciară, că ei cred că aceea rejudecă spețele. Premierul și prezidentul au găsit un țap ispășitor, pe ministrul Justiției, care mai are ceva urme de jenă constiotuțională, drept pentru care a trebuit să i se dea ordin pe față să intervină. Intervenția politică în justiție e astfel cerută pe față în cazul tribunalelor, și probată la procuratură – problema nu e că Iohannis a numit-o pe dna de la DIICOT, Hossu sau cum o chema-o, fără merit, ci că ea a întors un dosar când el și-a manifestat public dezaprobarea, contra deciziei procurorilor de caz. Nu mai e vorba doar de Curtea Constituțională, dăm de pământ și cu Tribunalul București, care dacă nu era mereu corect sub PSD până în anul 2004, oameni ca mine sau mulți ziariști de opoziție ajungeau la închisoare. Nu mai contează! Ori sunt cu noi, ori contra! Ideea unei cauze judecată pe merit e profund străină de cultura celor care au ajuns azi la guvernare. Când un judecător ca Dana Gîrbovan, care chiar a apărat independența Justiției, ajunge șefa unei curți, iubitorii de justiție din 2017-2019 devin isterici. Mult mai bun era unul scurt tuns care aproba pe bandă rulantă mandate SRI.
Înaintea acestor politicieni, numai Băsescu a mai călărit cu atâta succes și oportunism cauza anticorupției și integrității publice. Ca atare, nici o mirare că Elena Udrea și restul familiei extinse a fostului președinte blestemă justiția în termenii cei mai mahalagești, acuma că i-a ajuns și pe ei, deși cu totul parțial față de ce au făcut. Cine se aseamănă se adună!
Ca să ne înțelegem, ce a murit și nu poate fi resuscitat dacă nu călcăm statul de drept și independența justiției în picioare este dosarul politic 10 august, cel în care se căuta condamnarea penală a șefilor că jandarmeria nu a reușit marele șpagat de a extrage violenții dintre cei care nu se delimitau de ei după ora la care mitingul nu mai era legal. Nimeni nu oprește pe cine are cauze private (nu era violent și a luat bâte pe spinare) să și le judece, nu am nici o îndoială că ocupanții taxiului care au fost trași afară și loviți de jandarmi ar câștiga orice cauză civilă și s-ar alege cu despăgubiri. Dar procese politice noi nu mai ținem în România de mulți ani, și Iohannis știe foarte bine. Dar cum să iei înapoi intoxicarea atîtor fraieri care chiar au crezut că diaspora organiza acea manifestare, și nu guvernanții de azi, care se uscau prin opoziție, și că aceea a fost represiune, și nu o intervenție cum poți vedea în fiecare weekend la Paris? Trebuie să le spui ceva, și e de speriat că poți spune – Băi ministru al Justiției, intervino tu în justiție! Și nimeni nu bagă de seamă că e ceva anormal.
Mai grav, proiectul lui Cătălin Predoiu și al SRI de a readuce ascultările pe bază de siguranță națională înapoi în procese de corupție (că în rest executarea de către SRI a unor mandate judecătorești pe corupție e normală) mă tem că merge înainte. Că unii se prefac că nu pricep că problema era că se aprobau la Titu pe bază de siguranță națională mandate de ascultare mai multe decât populația adultă, pe scurt, se crease un instrument general de trafic de influență (și dosarele sunt oricum toate la SRI, care minte cu tupeu la presa străină nu sunt la ei – dar la cine?). Justiția trebuie să fie independentă față de politic, față de militari (de asta procuratura militară s-a luat de la Armată, dar nu a servit la nimic, că justiția a fost umplută de ofițeri acoperiți, sau a fost ascultată sistematic și șantajată) și față de interese private. Da, ultima nu e ușor de rezolvat, dar să dai judecătorii pe mina unor procurori atât de fățis subordonați puterii executive este evident o încălcare a principiului constituțional al separării puterilor în stat. Da, Inspecția Judiciară și SIIJ sunt amândouă suboptime, destul să vezi că IJ o poate ancheta pe Camelia Bogdan pentru reclamația lui Mugur Ciuvică (tot el i-a stricat reputația și acum face plângere că reputația ei e proastă). Dar cum să le facem mai obiective și mai eficiente fără să încălcăm separația puterilor în stat? Asta e întrebarea, pe care nu o pune nimeni. Taberele nu sunt interesate decât de putere. Iohannis și serviciile vor o justiție cum a lăsat-o Băsescu, controlată de serviciile secrete, pe care le controlează ei. Voiculescu și ai lui vor o justiție care să poată fi intimidată de televiziuni sau cumpărată la bucată. La mijloc sunt doar judecătorii, care fac ce pot. Cu procurorii, să nu ne amăgim. Unde nu e ordin, nu fac nimic.
A mai trecut un an și CEDO iarăși a publicat statisticile anuale. Cu ultimul an inclus, suntem în continuare țara care conduce nu doar între membrii UE, ci dacă judeci pe cap de locuitor, nu cifre absolute, între toți semnatarii Convenției (care includ țări nedemocratice ca Rusia sau Turcia) la condamnări pentru procese neechitabile, la număr de plângeri totale și plângeri noi, la lipsa de reparații adecvate. Vorbim cumva cum îndreptăm aceste încălcări de fond ale drepturilor românilor? Deloc. Numai despre cum ne băgam dușmanii la închisoare, deși destul să vezi câte condamnări luăm pentru rele tratamente în închisoare. Și Udrea o să câștige contra statului pe asta.
Dar asemenea mari probleme nu pot fi rezolvate de partidele din România, toate reformele de după 2006, nu doar cele ale PSD din 2017 având ținta prost mascată de a interveni în justiție. Ca atare, mai bine le lăsăm nerezolvate dacă acesta e prețul. Și nerezolvate vor rămâne, dacă societatea civilă pe domeniul justiției rămâne anexa puterii și serviciilor, cu școlile de drept și baroul slăbite de corupție sistematică și perenă, fără o arenă de dialog public unde asemenea dileme să fie mediate și eventual soluționate.
Rămâne blestemul tradițional.
@ Probabil că doamna Pippidi doreşte să pună ]n evidenţă aspectul că atunci când avea responsabilitatea să organizeze manifestaţii nu aveau loc evenimente precum cele la care face referire în consideraţiile dumneaiei despre evenimentele din dosarul despre manifestaşia din 10 august, ?