Skip to content
Politică

Plângere penală împotriva lui Cristian Diaconescu pentru fals în declarații. Noua conducere a PMP: „Continuă să își aroge funcția de președinte al partidului!”

Inquam Photos / Cornel Putan

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, noua conducere a PMP anunță că va depune plângere penală împotriva lui Cristian Diaconescu pentru fals în declarații.

„Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară a decis formularea unei plângeri penale împotriva domnului Cristian Diaconescu pentru fals în declarații.
Deși membrii PMP au ales, în cadrul Congresului din 19 februarie a.c., în mod statutar și cu majoritate de voturi, o nouă conducere și, implicit, un nou președinte al PMP, domnul Cristian Diaconescu continuă să își aroge funcția de președinte al partidului.

Acesta se prezintă în continuare drept președinte al PMP în demersuri oficiale către instituții publice, în comunicarea publică, în postările de pe social media, dar și în cadrul unor întruniri în interiorul partidului.

Subliniem faptul că organismul suprem de conducere al PMP, care exprimă voința democratică a partidului este Congresul, iar hotărârile sale intră în vigoare din momentul adoptării lor. Hotărârea Congresului PMP din data de 19 februarie 2022 prin care a fost aleasă noua conducere a formațiunii rămâne în vigoare, chiar şi în cazul în care aceasta este atacată în instanță. PMP își desfășoară activitatea potrivit prevederilor legale și statutare ce guvernează activitatea partidelor în România și este condus de persoanele și organismele de conducere alese la congres”, se arată în mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a PMP.

Amintim că Eugen Tomac a fost ales preşedinte al formaţiunii politice la Congresul Extraordinar al Partidului Mişcarea Populară. El a candidat ca lider al moţiunii „PMP – un nou început pentru o Românie creştin-democrată”. Din 456 de voturi exprimate, 421 au fost ”pentru”, 18 ”împotrivă” şi 17 abţineri

2 comentarii la “Plângere penală împotriva lui Cristian Diaconescu pentru fals în declarații. Noua conducere a PMP: „Continuă să își aroge funcția de președinte al partidului!”

  1. Merele diplomat de cariera cu un an jumătate de cariera ca ministru, un om narcisist care își aroga competente care nu le are, va trebui sa răspundă cumva pt căderea acestui partid

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *