Skip to content
Politică

Plângerea penală faţă de Oprea, detalii neştiute. Cum a comis-o politicianul

Ies la iveală detalii neştiute în legătură cu plângerea penală depusă pe numele preşedintelui UNPR Gabriel Oprea. Cum a comis-o fostul vicepremier.

În decembrie 2012, Ministerul Apărării Naționale a depus o plângere la Parchetul General. Plângerea conținea trei capete de acuzare. Primul se referea la „Acordarea gradelor și înaintarea în grad a ofițerilor în rezervă în Ministerul Apărării Naționale în perioada 23.12.2009 – 07.05.2012, cu încălcarea prevederilor legale prin dispoziții/ordine date eșaloanelor inferioare“.

În două feluri ar fi fost încălcată legislația, se arată în plângerea MApN. Cel mai grav este că Gabriel Oprea le-ar fi dat grade, chiar dacă în rezervă, unora care nu văzuseră o unitate militară nici măcar pe dinafară: „nerespectarea dispozițiilor legale (…) se referă la faptul că au fost acordate grade de ofițer în rezervă unor persoane care aveau vîrsta mai mare de 35 de ani, iar o parte dintre bărbați nu aveau stagiul militar satisfăcut și prin urmare nu au participat la o formă de pregătire militară. De asemenea, la data acordării gradelor nu s-a ținut cont de pregătirea celor în cauză, vechimea în specialitatea dobîndită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum și de vîrsta acestora“.

Continuarea demersului, precum şi fotocopii ale plângerii penale le puteţi găsi pe kmkz.ro.

1 comentariu la “Plângerea penală faţă de Oprea, detalii neştiute. Cum a comis-o politicianul

  1. Si de ce tocmai acum iesa la iveala….sau daca tot a fost doborat hai sa sarim si noi pe el ca sa moara ca e prea puternic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *