Într-un comunicat de presă remis miercuri, Partidului Mișcarea Populară face acuzații fără precedent la adresa Partidului Național Liberal și a Partidului Social Democrat pe care le acuză că, „printr-o înţelegere pe sub masă”, au decis „componenţa viitorului parlament, rezultat la alegerile din 2016.”
„Puterea şi opoziţia manifestă acelaşi dispreţ faţă de români!
Conform unor surse concordante, puterea şi opoziţia au decis astăzi, printr-o înţelegere pe sub masă, componenţa viitorului parlament, rezultat la alegerile din 2016.
Viitorul parlament ar urma să fie constituit astfel:
Camera Deputaţilor, 330 de membri, din care 4 locuri pentru diaspora, iar Senatul 126 de membri, din care 2 locuri pentru diaspora.
În total 456 de parlamentari, din care doar 6 pentru diaspora.
Nici puterea şi nici opoziţia nu ţin cont de voinţa populară exprimată la referendumul din 2009: parlament unicameral şi 300 de parlamentari.
Nici puterea, nici opoziţia, nu respectă Constituţia României şi deciziile Curţii Constituţionale, repectiv articolul 2 din Constituţie:
ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
În acelaşi timp, diaspora românească, care numără 4 milioane de cetăţeni, are alocate 6 (şase) locuri în viitorul Parlament. Aceeaşi cetăţeni care trimit în ţara cca 3 miliarde euro/an, şi au trimis în ultimii 8 ani circa 40 miliarde euro!
Dispreţul faţă de „suveranitatea poporului”, de a cărui părere nu se ţine cont nici când şi-o exprimă în mod explicit şi legal printr-un referendum, dispreţul faţă de diaspora ramaneasca, care nu va avea condiţii să voteze nici la viitoarele scrutine, şi i se alocă doar 6 locuri la 4 milioane de cetăţeni români, descalifică total actuala putere şi opoziţie.
Această atitudine va primi riposta cuvenită la viitoarele alegeri, din partea românilor dispreţuiţi în egală măsură de către putere şi opoziţie.”

Nu vad, nu inteleg de unde atata tupeu la PMP