Partidul Mișcarea Populară devoalează numele premierului pe care îl va propune după alegerile parlamentare din luna decembrie. Anunțul a fost făcut, miercuri, la Reșița, de către președintele executiv al PMP, Eugen Tomac.
Deputatul a declarat că fiecare partid ar trebui să nominalizeze şi premierul, pe lângă listele de parlamentari, după care a anunțat că Traian Băsescu ar fi propunerea PMP pentru prim-ministru, scrie expressdebanat.ro.
Prezent la Reşiţa pentru a „nivela” eventualele disensiuni rezultate din fuziunea PMP-UNPR la nivelul judeţului Caraş-Severin, preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a explicat că, pentru alegerile generale, partidele ar trebui să nominalizeze şi premierul cu care vor merge dacă vor obţine sau vor reuşi să formeze o majoritate.
Cum Tomac a dat asigurări că PMP va nominaliza şi virtualul premier, a venit întrebarea firească: „va fi Traian Băsescu acest premier susţinut de PMP?”
Iar deputatul a răspuns: „Personal, consider că, la ora actuală, cel mai pregătit om politic pe care-l are România şi care ştie cel mai bine instituţiile Statului Român, cel mai bine pregătit şi din punctul de vedere al experienţei personale şi poate fi un bun prim-ministru al României este preşedintele Traian Băsescu”. Întrebat dacă şi PMP îşi asumă părerea personală a lui Tomac, acesta a răspuns că această nominalizare se va discuta şi analiza de către structurile de conducere ale PMP, după care va fi comunicată decizia finală.
„Este mult mai bun ca Dragnea, care n-a reuşit nimic să facă! La PNL sunt atât de puţini oameni pregătiţi că l-au chemat pe primarul Timişoarei să fie eventualul prim-ministru al partidului”, a mai spus Tomac.

N-avem noi norocul asta d-le Tomac.O sa ne punem miinile in cap cind vom vedea ce au votat romanii si ce prim-ministru se propune.Sa nu uitam ca si Iohannis a fost propus prim-ministru si daca nu era Traian Basescu dracu ne lua!!