Colegiul Naţional al PMP a decis să dea un mandat de susţinere propunerii de excludere a Fidesz, partidul premierului ungar Viktor Orban, din Partidul Popular European. Hotărârea a fost luată cu unanimitate de voturi.
”În opinia mea, Fidesz-ul care guvernează Ungaria încalcă grav Tratatul de la Lisabona, Tratatul UE, nu acceptă să mai respecte ce a semnat la aderare. Că a fost de acord şi cu competenţele partajate în care are prioritate UE, şi cu competenţele exclusive şi cu Justiţia, cu libertatea presei, cu toate cele. Deci, după părerea mea, a tolera în interiorul PPE un astfel de comportament la un partid care guvernează este o eroare”, a declarat Traian Băsescu, preşedintele onorific al PMP, citat de B1.ro
Acesta a insistat că este exclus ca PMP să susțină păstrarea Fidesz în PPE: ”Dacă luăm măcar şi mesajul ticălos care s-a dat de la Budapesta ieri, pentru manifestaţia din secuime legată de autonomie, noi nu avem cum să susţinem rămânerea în PPE a lui Viktor Orban”.
Băsescu a precizat că pe 20 martie se propune excluderea Fidesz din PPE, iar Eugen Tomac va merge cu un mandat din partea PMP.

„Tovarășul Flatulescu” ,că pare mai modern și mai monden, zice că nu mai vrea să fie „pretenar” cu Victor Orban, ?
Nici Bercea Mondial nu mai e „pretenar”, ?