Poliţia l-a scos din pepeni pe un cetăţean. De ce a ameninţat bărbatul că îşi dă foc în centrul oraşului, chiar lângă un tribunal.
Vineri după-amiază, în centrul municipiului Piatra Neamț, un bărbat a amenințat că se incendiază. Incidentul a avut loc în jurul orei 14, pe Bulevardul Republicii, chiar lângă Tribunalul Comercial, conform stiri-neamt.ro. Motivul invocat de nemţean a fost că Poliția i-a luat numerele de înregistrare. Astfel, omul și-a turnat un bidon de 5 litri de benzină și amenința cu o brichetă că-și va da foc dacă nu i se aduc înapoi plăcuțele de inmatriculare. Într-un final, un echipaj al Jandarmeriei împreună cu polițiștii au reușit să-l imobilizeze, iar nemulţumitul a fost încătușat și urcat în mașina salvării.
„Bărbatul a fost sancționat în această dimineață pentru efectuarea de transport neautorizat de persoane, în mod repetat și contra-cost. Acesta a mai fost depistat pe 10 aprilie și 2 iulie, la fel, transportând persoane în mod neautorizat. Fapt pentru care astăzi i s-a suspendat și dreptul de a utiliza autoturismul, respectiv fiind reținute certificatul și plăcuțele de înmatriculare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț, Elena Bulgărea.
