Skip to content
Justitie

Polițiștii de la Serviciul Rutier Botoşani luau șpagă în bani și produse lactate

Facebook

Magistraţii Curţii de Apel Suceava au amânat, luni, luarea unei decizii în dosarul poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani care au fost arestaţi pentru fapte de corupţie. Poliţiştii au contestat măsura arestării preventive pentru 30 de zile adoptată de Tribunalul Suceava, însă, potrivit portalului instanţelor de judecată portal.just.ro, Curtea de Apel Suceava a amânat pronunţarea pentru marţi.

Procurorii Serviciului teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 11 persoane, dintre care un ofiţer de poliţie, nouă agenţi de poliţie şi o persoană fizică, în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri la sediul Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani şi la alte 19 locaţii din judeţul Botoşani.

În acest dosar de corupţie a fost reţinut ofiţerul Eduard Florin Iacob, care este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, fals intelectual, uz de fals în formă continuată şi favorizarea făptuitorului.

De asemenea, au fost emise mandate de reţinere pentru agenţii Viorel Anton, Ionel Balan, Gabriel Botezatu, Robert Neculai Fecioru, Constantin Dorel Gherasim, Ionuţ Pavel Guriuc, Dumitru Cătălin Luca, Ciprian Constantin Rusu şi Iulian Stelian Coşman, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de luare de mită şi de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite. Dintre cei nouă agenţi de poliţie reţinuţi au fost prezentaţi în faţa instanţei de judecată doar şapte, Constantin Dorel Gherasim şi Ionuţ Pavel Guriuc fiind plasaţi sub control judiciar.

Totodată, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 2 iunie, faţă de alţi şase agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Virgil Podaru, Mihai Romanescu, Ştefan Bunduc, Nicolae Ovidiu Puşcaşu, Lucian Ripiceanu şi Sorin Guraliuc, pentru infracţiuni de luare de mită şi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Polițiștii rutieri cereau între 100 și 200 de lei de la șoferii care încălcau regulile de circulație. Doi agenți au cerut produse lactate, pe care le-au primit în curtea Poliției Rutiere Botoșani, se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă.

În ziua de 12.11.2020, în jurul orei 15:15, agentul de poliție Constantin Ciprian Rusu fiind în echipaj cu agentul Neculai Robert Fecioru, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DE 58, pe raza localităților Vlădeni-Leorda, județul Botoșani, a pretins și primit de la un conducător auto foloase necuvenite, în schimbul neaplicării sancțiunii suspendării dreptului de a conduce.

Abaterile constatate au fost depășire pe linie continuă precum și depășirea vitezei legale de deplasare, agentul Fecioru precizându-i conducătorului auto să aducă foloasele necuvenite pretinse, în cursul aceleiași zile, spre seară, la sediul Poliției Rutiere Botoșani, la terminarea turei de serviciu.

În cursul aceleiași zile, în jurul orei 20:30, agenții de poliție Rusu și Fecioru au primit, fiecare, de la un conducător auto, în curtea sediului Serviciului Rutier Botoșani, câte un pachet cu produse lactate, fiecare pachet în valoare de 50-60 de lei, în schimbul neaplicării sancțiunilor legale față de acesta, pentru abaterile constatate în trafic, în timpul serviciului”, se arată în referatul procurorilor DNA Suceava, citat de Europa Liberă.

Un alt polițist a împărțit cu colegul său de echipaj suma de 100 de lei primită de la un șofer pe care l-au prins conducând cu o viteză de peste 107 km./h, într-o zonă cu limită de viteză de 70 km./h.

Inițial, el a completat un proces verbal de amendă cu numele șoferului, dar, după ce a primit amenda, „a rupt și i-a dat foc cu bricheta, unui exemplar al procesului-verbal de contravenție ce trebuia înmânat contravenientului și apoi l-a aruncat, în timp ce ardea, sub autospeciala de poliție aflată în staționare, de față cu colegul său de echipaj”.

Unii dintre agenți și falsificau procesele verbale de contravenție pentru a favoriza șoferii care încălcau regulile. Astfel, conducătorii auto scăpau de dosarele penale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *