Premierul României, Victor Ponta, a explicat joi seară, în cadrul unei intervenții telefonice la RTV, că moțiunea de cenzură promisă de liberali nu are nici o șansă să fie adoptată și că nu are de gând să răspundă unor ”înjurături” sau ”grohăieli gen Ludovic Orban”.
De asemenea, șeful PSD le-a răspuns și tuturor celor care susțin că relația cu Klaus Iohannis este una mult prea bună, punctând că având în vedere ”demența publică” din timpul mandatului lui Traian Băsescu, normalitatea de acum ar putea fi considerată una ”ciudată.”
”E normal să facă moţiune de cenzură, e arma constituţională a opoziţiei, nu ştiu dacă moţiunea de cenzură va fi ceea ce am făcut eu când eram liderul inclusiv al colegilor liberali, al USL-ului şi am venit şi am spus, domnule, dacă venim noi la guvernare – îmi aduc aminte că sunt trei ani de atunci – vom face, unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt diferit de guvernul Ungureanu.
Dacă cei de la PNL, la moţiune, zic domnule, uite, noi vrem să venim să facem diferit decât Ponta la Codul fiscal, la altceva, e în regulă. Dacă va fi un şir de înjurături şi grohăieli gen Ludovic Orban, eu nu răspund la aşa ceva şi e treaba lor şi sigur nu va trece moţiunea. Dincolo de asta, relaţia cu domnul Iohannis este relaţia normală între preşedinte şi premier.
Faptul că noi timp de 10 ani am trăit într-o demenţă publică, într-o isterie publică produsă de Traian Băsescu, ne face să ni se pară ciudată normalitatea. Respectul, colaborarea instituţională, mie nu îmi trece prin cap să schimb acest lucru, sunt convins că şi preşedintele Iohannis rămâne în litera Constituţiei şi asta e, să nu ne mai întoarcem niciodată la vremurile în care Băsescu se certa, atenţie, nu doar cu mine, s-a certat şi cu Tăriceanu patru ani, s-a certat şi cu Boc pe la sfârşitul mandatului, adică să nu considerăm nebunia şi isteria ca o stare normală, ci să considerăm că au fost zece ani anormali şi acum trăim într-o societate normală.”, a precizat Ponta în emisiunea Andreei Crețulescu de la RTv.

Teroristii romani legitimati de stat trebuie pedepsititi pentru nelegalitatile si abuzurile facute asupra cetatenilor nevinovati la care le-au distrus viitorul in aceasta viata prin persecutare si fabricare de dosare prin trafic de influenta asupra martorilor obligandui sa-si schimbe declaratiile .
Justitiarul de Hunedoara