Skip to content
Politică

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, vindecat de COVID-19: Abia aștept să mă întorc la serviciu

Traian Berbeceanu Inquam Photos/Octav Ganea

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunțat că s-a vindecat de COVID-19, având un rezultat negativ la ultimul test. Prefectul le-a mulțumit tuturor celor care i-au transmis urări pe rețelele sociale și a ținut să le reamintească cât de important este să iasă la vot, în data de 6 decembrie.

Sunt ok, am fost testat negativ și nu am avut niciun fel de simptome. Abia aștept să mă întorc la serviciu, alături de colegii mei! Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune, mi-au prins tare bine și vi le întorc înzecit!”, a scris Traian Berbeceanu pe contul său de Facebook.

Traian Berbeceanu a fost testat pozitiv pentru COVID-19 și a fost izolat la domiciliu, fiind asimptomatic. „Sunt în izolare la domiciliu de mai multe zile, sunt bine deși am fost testat pozitiv. Nu am simptome iar analizele si CT-ul au dat rezultate foarte bune. Am respectat regulile de distanțare fizică, am purtat mereu mască de protecție și totuși m-am contaminat.

Insă, sunt absolut sigur, faptul că m-am protejat m-a ajutat ca încărcătura virală să fie mică și să fac o formă ușoară a bolii. Testarea am efectuat-o la cerere, deoarece la acel moment fuseseră confirmați pozitiv mai mulți colegi din Prefectură„, a notat, la acel moment, prefectul Capitalei pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *