Skip to content
Iași Știri locale

Prefectul de Iaşi anunţă depăşiri la indicatorii care măsoară calitatea aerului în municipiu: Trebuie intervenit. Garda de Mediu va verifica inclusiv şantierele

news.ro

Prefectul de Iaşi, Bogdan Cojocaru, a cerut, marţi, intervenţia instituţiilor care se ocupă de protecţia mediului, după ce în municipiul Iaşi s-au înregistrat timp de câteva zile depăşiri la indicatorii care măsoară calitatea aerului, potrivit news.ro.

Bogdan Cojocaru a scris, marţi, pe Facebook, că indicatorii PM10 (particule în suspensie – n.r.) au înregistrat depăşiri faţă de valorile normale la mai multe staţii de măsurare a calităţii aerului amplasate pe raza municipiului, el solicitând intervenţia instituţiilor care se ocupă de protecţia mediului.

„Am discutat cu reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi cu cei ai Gărzii de Mediu Iaşi. Este clar că trebuie intervenit. Am cerut o monitorizare a tuturor indicatorilor, dar şi verificări acolo unde există semnalate probleme. Garda de Mediu va verifica inclusiv şantierele din zona municipiului Iaşi pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile de protecţie a mediului. Vom avea în perioada următoare o serie de discuţii şi cu autorităţile locale pentru a urmări implementarea măsurilor din Planul de calitate a aerului şi stabilirea unor dispoziţii complementare, pentru că se pare că măsurile actuale nu sunt eficiente”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul judeţului Iaşi.

Potrivit acestuia, principalii indicatori depăşiţi la Iaşi în ceea ce priveşte calitatea aerului sunt particulele în suspensie PM10 şi PM2,5.

Prefectul de Iaşi a precizat că în cursul zilei de marţi indicatorii PM10 erau depăşiţi în cazul a patru staţii de măsurare a calităţii aerului, respectiv cele din Podul de Piatră, Cantemir, Tomeşti şi Aroneanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *