Skip to content
Politică

Prelungirea stării de urgență, sub semnul întrebării. Decretul președintelui Iohannis riscă să pice în Parlament

Inquam Photos / George Calin

Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută că va fi necesară prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună, iar decretul va fi emis la începutul acestei săptămâni.

Surse politice au dezvăluit că președintele va semna marţi decretul privind prelungirea stării de urgenţă în România cu încă o lună, în contextul în care primele 30 de zile vor expira în aceeași, la ora 24.00. Astfel, noul decret al preşedintelui va intra în vigoare miercuri, iar în aceeași zi Parlamentul se va reuni pentru a aproba decizia.

Doar că de această dată decretul președintelui Klaus Iohannis are mari șanse să pice la votul din Parlament, după ce PSD, ALDE și PRO România își condiționează voturile.

Prelungirea stării de urgenţă, o mare problemă

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, luni, într-o postare pe pagina sa de Facebook, anunța că partidul nu va vota în orice condiții prelungirea stării de urgență.

Îi solicit președintelui Iohannis și Guvernului PNL ca prelungirea stării de urgență să fie însoțită obligatoriu de următoarele lucruri:

✅ #Transparentizarea informării, deciziilor și achizițiilor efectuate de Guvern pe perioada stării de urgență;
✅ Plan de acțiune pe termen scurt și mediu în domeniul sanitar pentru #testarea populației, o condiție obligatorie pentru reîntoarcerea rapidă la muncă și reluarea activităților economice ;
✅ Măsurile economice și sociale, pentru cetățeni și mediul de afaceri, pentru protejarea #puterii de cumpărare a românilor, #păstrarea locurilor de muncă și #limitarea efectelor crizei economice (cele luate până cum sunt inaplicabile și insuficiente, după cum se poate observa!);
✅ Proiectele majore de #investiții pe care Guvernul le va demara pe perioada stării de urgență pentru a reporni economia;
✅ Măsurile care vor fi luate pe perioada stării de urgență în #agricultură pentru limitarea efectelor secetei și asigurarea necesarului de hrană pentru populație”, scrie Marcel Ciolacu.

De cealaltă parte, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nu va vota prelungirea stării de urgenţă, acuzând că la adăpostul acestei măsuri „creşte lipsa de transparenţă” şi este deschis „drum liber abuzurilor”. Tăriceanu a acuzat autorităţile că duc o „politică anti-românească” şi a afirmat că ar trebui repornită activitatea normală în România, atât în întreprinderi, cât şi în instituţii.

„Prelungirea acestei stări de urgenţă nu face aproape nimic sau nu aduce aproape nimic din ce se poate face cu legislaţia existenta. Nu vreau să votez prelungirea stării de urgenţă pentru că văd că la adăpostul ei creşte lipsa de transparenţă şi deschide practic drum liber abuzurilor. Nu vreau să votez starea de urgenţă pentru că o parte importantă din ţară nu e afectată de coronavirus şi nu înţeleg de ce trebuie să penalizăm şi regiunile care nu sunt afectate de coronavirus, la fel cum sunt şi celelalte”  a declarat duminică liderul ALDE.

Victor Ponta, liderul Pro România, anunţă și el că ar putea să voteze împotriva prelungirii stării de urgenţă, în condiţiile în care Guvernul nu lămureşte mai multe aspecte.

Conform Legii privind decretarea stării de urgenţă şi a stării de asediu, în funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol, preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de urgenţă, preşedintele solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate. În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *