Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seara, că Marcel Ciolacu şi social-democraţii „bat câmpii” şi „vorbesc ca să se afle în treabă”, atunci când acuză că programul pentru relansarea economiei al PNL ar fi fost în parte copiat de la PSD.
Premierul i-a întrebat pe aceştia de ce nu s-au gândit ei la măsurile cu care a venit Executivul, cum ar fi IMM Invest. Acesta a răspuns şi criticilor venite din partea USR cu privire la Fondul de Investiţii. „Bat câmpii. Habar nu aveau. Nici măcar nu le-au trecut prin cap măsuri economice. IMM Invest. De ce nu au aplicat în trei ani de guvernare IMM Invest, schema de garantare de împrumuturi pentru IMM? Deja sunt peste 10.000 de IMM-uri care au beneficiat şi plafonul depăşeşte 10 miliarde. Vom creşte plafonul probabil la 20 de miliarde şi probabil şi mai mult. Am regândit schema de ajutor de stat pentru investiţiile green field, care nici nu le-a trecut prin cap sau schema de garantare a ajutorului comercial”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri la TVR, întrebat cum comentează acuzaţiile lui Marcel Ciolacu.
Potrivit News.ro, reacţia premierului vine în contextul în care liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat că evenimentul de miercuri al PNL privind noul program de relansare economică este marcat de discursuri „triste şi goale. Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai acuzat că parte din program a fost copiată de la social-democraţi, iar liberalii nu înţeleg nici măcar ce au copiat. Ciolacu precizează că PNL doar comemorează economia, iar acum lumea asistă la un parastas.
