Premierul-surpriză din mâneca liderului PSD, Liviu Dragnea, care ar putea să-i ia locul fostului prim-ministru Sorin Grindeanu, este nimeni altul decât Mihai Tudose, ex-ministru al Economiei, potrivit unor surse citate duminică seară de Antena 3.
Cine este Mihai Tudose?
Mihai Tudose, fost membru FDSN, a absolvit în 1995 Facultatea de ştiinţe juridice şi administrative din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, a absolvit un curs post-universitar în domeniul securităţii naţionale la Colegiul Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2006. în acelaşi an participând la un curs de specializare post-universitar la Colegiul Naţional de Apărare – Bucureşti.
În 2010, Tudose a obţinut diploma de Doctor în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, Serviciul Român de Informaţii. Lucrarea s-a intitulat „Protecţia infrastructurile critice”. Un an mai târziu era lector universitar în cadrul aceleaşi instituţii, iar în 2013 ocupa postul de conferenţiar universitar la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu”, SRI.
În activitatea sa politica, a fost preşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor; comisie pe care a mai condus-o în perioada 2004-2014. În perioada 2014-noiembrie 2015, Mihai Tudose a fost ministru al Economiei, Comerţului şi Turismului, în guvernul Ponta și apoi ocupând aceeși funcție și în Guvernul Grindeanu.
Mihai Tudose a fost ales deputat PSD de Brăila la alegerile parlamentare din 2016. Pe regiunea în care activează a fost implicat în mai multe scandalui, unul dintre ele fiind o ieșire isterică în presa locală unde a lansat o serie de atacuri la adresa candidaților PNL, Florin Cirligea și Vasile Varga (deputat liberal), care au avertizat că va exista o apropiere a României de Rusia în cazul în care PSD va câștiga alegerile.
În acest context, liderii PNL Brăila au emis un comunicat de presă în care au amintit celor din PSD de toate legăturile pe care le-au avut cu Rusia, începând de la Ion Iliescu și până la Victor Ponta, scoțând la iveală și intenția lui Ion Iliescu, care a solicitat intervenția trupelor rusești la Revoluția din 89. De asemenea, liberalii au vorbit și despre vizita lui Mircea Geoană la Moscova, înainte de alegerile prezidențiale din 2009.
În finalul comunicatului se precizează:
„Dacă toate aceste argumente nu-i demonstrează domnului Tudose orientarea pro-rusă a PSD-ului, atunci nu putem decât să constatăm cu regret că are o memorie scurtă. Totodată, observăm că trăiește într-o lume paralelă, dacă a ajuns să spună că PSD „a băgat România în UE”. Domnule Tudose, evenimentul de aderare a României la Uniunea Europeană s-a întâmplat în 2007, în timpul unei guvernări PNL.
Îi recomandăm domnului Tudose să coboare cu picioarele pe pământ și să nu mai trăiască în filmele sale de comedie. Probabil a fost orbit de putere și nu mai are măsura realității. PSD este un partid comunist, care întotdeauna a stat în preajma Rusiei și a încercat să-și îndrepte atenția spre Moscova.
PSD nu poate urma un parcurs european atât timp cât este moștenitorul comunismului românesc și rămâne sluga puterii rusești.
Dacă Mihai Tudose nu este convins de orientarea pro-rusă a partidului din care face parte, atunci suntem dispuși, ca în zilele următoare, să facem publice afacerile sale și ale prietenilor săi. Vom scoate la lumină și faptul că anumiți lideri PSD, din zona de energie, și-au construit o rețea de interese cu Rusia și partenerii săi”.
