Skip to content
Politică

Președintele CJ Sibiu, PRIMA reacție la perchezițiile DNA din instituție: Nu este ceva cu care te poți lăuda… EXCLUSIV

Presedintele Consiliului Judetean Sibiu, avocata Daniela Cîmpean, a oferit pentru PSnews detalii despre perchezițiile DNA efectuate luni dimineață la sediul CJ Sibiu.

CITEȘTE ȘI: UPDATE DNA, percheziții de amploare la CJ Sibiu

„Este o percheziție care vizează mandatul din perioada 2012-2015. Azi-dimineață s-au prezentat reprezentanți DNA la Consiliul Județean. Mi-au prezentat faptul că sunt percheziții în trei birouri din CJ – Direcției Economice, IT și Serviciul Administrativ. Perioada vizată este cea de care v-am spus: 2012-2015”, a declarat Daniela Cîmpean, în exclusivitate pentru PSnews.

Președintele CJ Sibiu a subliniat în ce mod este afectată imaginea instituției și ce va face actuala conducere pentru a preveni astfel de incidente:

„A afectat imaginea instituției pentru că un astfel de control nu este ceva cu care te poți lăuda. Pe viitor trebuie să fii foarte atent la a desfășura activitatea respectând legislația. Acum, un control și analiză nu înseamnă neapărat o condamnare. Până vom vedea rezultatul final al anchetei, al cercetărilor, putem doar atât să știm că se efectuează cercetări”, a adăugat Daniela Cîmpean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *