Skip to content
Politică

Președintele Comisiei de Cod Electoral, anunț cheie privind alegerile locale

Liberalul Mihai Voicu, președinte al Comisiei parlamentare pentru elaborarea Codului electoral, a declarat miercuri că a fost finalizat raportul pe proiectul legii alegerilor locale și probabil că săptămâna viitoare va fi dat și votul în Senat pe acest proiect, potrivit agerpres.

„Pentru legea alegerilor locale a fost dat raportul în urma analizării amendamentelor depuse la Senat. Comisia de Cod electoral a finalizat raportul legii alegerilor locale analizând amendamentele transmise de senatori, nu s-a modificat nimic important, doar chestiuni tehnice, în acest moment raportul pleacă la Biroul permanent al Senatului, lucrul acesta se va întâmpla cel mai târziu vineri, astfel încât luni la Biroul permanent al Senatului raportul să fie introdus pe ordinea de zi și eu cred că votul în Senat poate fi dat chiar săptămâna viitoare. Apoi va veni la Cameră unde reluăm procedurile”, a spus Voicu, la finalul ședinței Comisiei de Cod electoral.

În ce privește proiectul legii alegerilor parlamentare, el a menționat că termenul pentru depunerea raportului, care a fost 15 aprilie, este puțin depășit.

„Proiectul este gata din punctul de vedere al subcomisiei, urmează ca membrii comisiei și grupurile partidelor parlamentare, timp de o săptămână, până la ședința de marțea viitoare, să formuleze observații sau amendamente, iar în cursul săptămânii viitoare, chiar dacă vom lucra două ședințe, marți și miercuri, vom putea elabora proiectul de lege pe care îl vom trimite Senatului în calitate de primă cameră sesizată”, a precizat Voicu.

Următoarea ședință a Comisiei pentru Cod electoral va avea loc marțea viitoare, la ora 16,00, iar în cadrul ei vor fi luate în discuție proiectul de lege privind alegerile parlamentare și cererea de reexaminare trimisă de președintele Klaus Iohannis la legea finanțării partidelor politice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *