Președintele României efectuează o vizită în Parcul Natural Văcărești, joi, cu ocazia Zilei Pământului.
„Astăzi este Ziua Pământului și am crezut că o vizită în Parcul Natural Văcărești este exact potrivită pentru această zi a Pământului. Nu cred că spun un secret dacă afirm că Pământul are nevoie de foarte multă protecție și asta implică nenumărate aspecte. Zona aceasta a apărut mai degrabă întâmplător, a fost descoperită de câțiva entuziaști care au înființat o asociație și profit de această ocazie să îi felicit pe acei entuziaști pe care i-am întâlnit astăzi aici și pe ceilalți membri din asociație”, a declarat șeful statului.
„Astăzi este Ziua Pământului și am crezut că o vizită în Parcul Natural Văcărești este exact potrivită pentru această zi a Pământului. Nu cred că spun un secret dacă afirm că Pământul are nevoie de foarte multă protecție și asta implică nenumărate aspecte. Zona aceasta a apărut mai degrabă întâmplător, a fost descoperită de câțiva entuziaști care au înființat o asociație și profit de această ocazie să îi felicit pe acei entuziaști pe care i-am întâlnit astăzi aici și pe ceilalți membri din asociație, pe rangerii cu care am vorbit, fiindcă se ocupă de această zonă. A devenit o zonă foarte cunoscută în București și în toată țara Parcul Natural Văcărești este un parc «sălbatic», este o zonă unde oricine dorește să ia contact cu natura poate să o facă foarte ușor”, a declarat șeful statului.
