Skip to content
Politică

Președintele PSD Oradea anunță că se pregătesc candidații pentru Primăria Oradea

Preşedintele PSD Oradea, Liviu Sabău Popa, a declarat joi că organizaţia municipală urmează să definitiveze candidaturile pentru Primăria Oradea şi pentru Consiliul local.

‘Sunt persoane cu perspective, cu notorietate, care nu au activat până acum politic, sunt, cred eu, exact ceea ce mulţi dintre concetăţenii noştri îşi doresc: oameni noi, cu suflu nou şi care au făcut multe pentru comunitatea lor şi mai vor să facă’, a spus preşedintele social-democraţilor orădeni la o conferinţă de presă.

Pentru funcţia de primar al municipiului Oradea, competiţie în care va intra şi actualul primar liberal Ilie Bolojan, care a declarat că va candida din nou, PSD Oradea are patru sau cinci variante în lucru, a precizat Liviu Sabău Popa.

‘Suntem pe ultima sută de metri cu definitivarea candidaturilor pentru Consiliul municipal, am stabilit criterii astfel încât să respectăm teoria politică prin care toată lumea să aibă acces pe aceste liste, fie simplu militant, fie unii mai cunoscuţi, ca să fie reprezentaţi cât mai mult cetăţeni. Lista este încă deschisă pentru Consiliul local, nu zicem încă stop joc’, a declarat liderul PSD Oradea.

Potrivit acestuia, principalul criteriu pe baza căruia au fost selectaţi candidaţii a fost activitatea profesională, afirmând că trebuie să fie persoane care au merite profesionale într-un anumit domeniu, care au demonstrat că sunt capabili, oameni care au interacţionat cu comunitatea, care sunt cunoscuţi de către concetăţeni şi care au o gândire de stânga, potrivit agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *