Primarul general al Bucureștilor, Gabriela Firea, îl amenință cu judecata pe Vlad Voiculescu – fost ministru al Sănătății în guvernul Dacian Cioloș – în legătură cu un caz sensibil.
Edilul PSD a declarat marţi că îl va chema în instanţă pe Vlad Voiculescu, după ce ex-ministrul i-a transmis pe Facebook că ar trebui „să intre în pământ de ruşine” pentru cazul unei fetiţe bolnave grav, care nu a beneficiat de transplant pulmonar, relatează Mediafax.
„Ca să se realizeze o operaţie de transplant, fie că este renal, pulmonar sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinte câteva condiţii. În primul rând, să existe organul donat. Am observat că este o campanie negativă dusă în mass-media de un fost ministru al Sănătăţii (n.r. – Vlad Voiculescu), care are bussines în domeniul sănătăţii. Eu nu pot să-i urez succes pentru că îşi face campanie electorală pe sănătatea românilor şi se joacă cu informaţii neadevărate pe care le exprimă în spaţiul public, şi, din nefericire, ele sunt preluate”, a afirmat Firea.
Ea a adăugat că îl va chema în instanţă pe Vlad Voiculescu.
„Noi nu facem decât să investim într-un spital, nu facem rândul organelor la transplant şi nu realizăm noi operaţiile. Nu a existat organul care să fie donat. Fostul ministru al Sănătăţii făcea acuzaţii nefondate şi încă o dată îi transmit că ne vom vedea în instanţă, pentru că nu se poate juca la nesfârşit, de dragul unei cariere politice construite pe minciună”, a mai precizat Gabriela Firea.
Reacţia edilului vine după ce, tot marți, Voiculescu scrisese pe Facebook că Firea şi „gaşca de domni de la Agenţia de Transplant” ar trebui „să intre în pământ de ruşine” pentru cazul unei fetiţe grav bolnave.
„O femeie, o mamă, tocmai a aflat că nu mai există nicio şansă pentru fetiţa ei. De ce? Pentru că s-a născut şi locuieşte în locul greşit – într-o ţară în care unii facem ceva pe el de vot iar alţii – cei care sunt totuşi aleşi de cei care se duc la vot – fac ceva pe noi toţi… şi noi toţi stăm ca proştii. În pământ ar trebui să intre de ruşine Gabriela Firea, cea care a coordonat atacul împotriva celor care au arătat adevărul şi împotriva AKH Viena în 2016. (…) Gabriela FIREA va trebui să plătească pentru ce a făcut. În pământ ar trebui să intre de ruşine domnul Victor Zota, domnul Radu Deac şi toată gaşca de domni de la Agenţia Naţională de Transplant, cu toate titlurile lor universitare, care au acreditat în mod ilegal spitalul Sf. Maria şi au blocat atâţia ani intrarea României în Eurotransplant pentru a îşi proteja propriile interese. Cu toţii ar trebui să îşi dea demisia astăzi. Pentru ce au făcut (şi ce nu au făcut) în toţi aceşti ani, sper să plătească cu vârf şi îndesat!” este mesajul lui Vlad Voiculescu.
