Skip to content
Politică

Primarul Reșiței, arestat preventiv

Magistrații Tribunalului Timiș au hotărât, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului Reșiței, Stepanescu Mihai, pentru luare de mită, admițând astfel cererea procurorilor DNA Timișoara.

‘Judecătorii Tribunalului Timiș au hotărât 30 de zile de arest preventiv pentru Stepanescu Mihai, dar imediat, prin avocatul său, a depus contestație care va fi judecată cel mai probabil luni, a declarat Lavinia Biriș, purtător de cuvânt al Tribunalului Timiș, potrivit agerpres.ro.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada noiembrie 2014 — noiembrie 2015, inculpatul Stepănescu Mihai, în calitate de primar al municipiului Reșita, ‘a pretins și primit diverse sume de bani ori bunuri și servicii de la un om de afaceri, pentru a-și exercita în mod necorespunzător atributele funcției de primar, în sensul atribuirii în mod discreționar a unor contracte de lucrări de interes public, societății comerciale reprezentată de acesta din urmă’.

Astfel, inculpatul Stepănescu Mihai a primit de la omul de afaceri suma totală de 52.000 lei pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție lucrări, precum și 20.000 lei, ca parte a sumei totale de 10.000 euro, pretinse în avans pentru viitoare lucrări, arată un comunicat de presă al DNA.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *