Skip to content
Alegeri locale 2020

Primarul unei comune din Sibiu a trecut de la PSD la PNL cu tot cu consilierii locali

turnulsfatului.ro

Primarul comunei Șeica Mică din județul Sibiu, Marius Emil Urian, a trecut de la PSD la PNL cu tot cu consilierii locali, iar la alegerile din septembrie vor candaida doar el și lista PNL pentru Consiliul Local, fără niciun contracandidat.

Nu a mai depus dosar niciun alt candidat. Sunt singurul candidat la primărie, cu singura echipă. Cine să se mai înscrie dacă am unificat echipele?”, declară primarul. Emil Urian spune că se bucură că a ajuns și el să aibă campanie liniștită după ani în care a avut și câte cinci contracandidați.

Urian a trecut de la PSD la PNL și a luat întreaga echipă de acolo și a adus-o la liberali. Social-democrații au fost luați prin surprindere de gestul primarului, așa se face că Urian apărea pe lista PSD în momentul în care social-democrații sibieni au anunțat candidații organizației la funcția de primar din toate localitățile din județ. Surse din cadrul partidului spun că a existat un candidat în locul lui Urian, însă acesta a avut ghinion. ”Și-a rupt piciorul chiar înainte de a demara campania de strângere de semnături și s-a internat, astfel că s-a decalat totul și nu am mai putut face nimic. Exista și o propunere de nume pentru consiliul local, dar fără persoana în cauză nu s-au mai început procedurile”, explică social-democrații, citaţi de Turnul Sfatului.

În urmă cu patru ani, Urian a câștigat alegerile din Șeica Mică după ce a obținut 472 de voturi (55,52%), cu 94 mai multe decât celălalt candidat: Ioan Alămorean de la PNL. Consiliul local a fost compus în urma alegerilor de acum patru ani din cinci liberali și șase social-democrați. Acum cu toții vor face parte din aceeași echipă.

Primarul, în urmă cu cinci luni: ”Voi continua să merg pe acest drum alături de colegii mei din PSD”

Într-un comunicat de presă transis de PSD Sibiu la începutul lunii martie, primarul din Șeica Mică dădea asigurări că va candida din partea PSD.

Sunt membru al Partidului Social Democrat și am fost ales primar de către locuitorii comunei Șeica Mică pe listele PSD. Așadar, în ciuda campaniei denigratoare la adresa partidului din care fac parte, nu s-a pus și nici nu se va pune problema să părăsesc echipa din care am făcut parte și alături de care voi continua să candidez pentru un nou mandat de primar. Sunt mândru de ceea ce am reușit să realizez la Șeica Mică și un merit important l-a avut PSD, în perioada în care a fost la guvernare, pentru că astfel toate proiectele pentru comunitatea noastră au fost finanțate. Avem multe proiecte în derulare și, în plus, îmi doresc să demarăm și altele pentru locuitorii din Șeica Mică. Vreau să continui ceea ce am început deoarece sunt sigur că, deși am făcut multe lucruri pentru comunitate, încă mai am multe de realizat. Voi continua să merg pe acest drum alături de colegii mei din PSD și voi candida pentru un nou mandat de primar pentru că sunt un om de echipă„, a spus atunci primarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *