Mai mulți români au pierdut sume mari de bani săptămâna trecută, cu ocazia lansării unei criptomonede pe o platformă deținută de compania românească Elrond Network. Mai exact, un partener de staking al blockchainului condus de Beniamin Mincu a manipulat lansarea tokenului RIDE, câştigând peste 33 de milioane de dolari în doar câteva minute de la lansare.
CEO Elrond, Lucian Mincu, a recunoscut că în timpul lansării au fost folosiți boți – aplicații software – care au cumpărat automat la preț mic și au vândut la preț mult mai mare, fapt ce a destabilizat prețul în defavoarea cumpărătorilor obișnuiți. Astfel, după listare, cei mai mulți dintre cei care au cumpărat au pierdut, în timp ce puțini, foarte puțini, au câștigat milioane de dolari.
Achiziție enormă prin intermediul unui ”bot”
Moneda virtuală lansată joi se numește Ride. Ea a fost listată pe blockchain-ul Elrond, într-un exchange descentralizat inaugurat recent, Maiar Exchange. În domeniul crypto, aceste „case de schimb” virtuale sunt denumite DEX-uri, adică platforme online unde tranzacțiile se realizează direct între utilizatori, într-un mod descentralizat, în baza unor algoritmi prestabiliți denumiți smart contracts, scrie romania.europalibera.org.
Listarea Ride a avut loc, după o întârziere de câteva zile, joi după-amiază. Interesul pentru noua criptomonedă a fost enorm. În primele secunde, Ride a costat câțiva cenți. O achiziție enormă a fost realizată când moneda costa echivalentul a 0,155 dolari. Atunci, un cont, folosindu-se de un bot, a cumpărat 10,79 de milioane de Ride.
Plata a fost realizată cu 5.600 de EGLD și l-a costat pe respectivul echivalentul a aproximativ 1,6 milioane de dolari.
În paralel cu achiziția de 10,79 milioane de Ride realizată de un bot, o altă aplicație informatică, aparținând unui alt portofel – așadar un alt bot, a realizat o achiziție similară. Portofelul respectiv aparținea unei agenții de staking, care a cumpărat 6,9 milioane de Ride cu prețul de 0,43 dolari (echivalentul în EGLD). În domeniul crypto, staking este blocarea temporară a unei criptomonede, pentru a ajuta un blockchain și a primi, în schimb, recompense.
Cele două tranzacții enorme au crescut considerabil prețul Ride și s-a suprapus cu interesul utilizatorilor simpli, cu câteva sute, mii sau zeci de mii de dolari de investit, care încercau la rândul lor să cumpere.
Mecanismul ”țepei”
Cei mai mulți dintre utilizatorii care încercau ei înșiși, fără ajutorul unei aplicații, să cumpere de pe calculator sau telefon au ajuns să cumpere la 3-4-5 sau chiar 7 dolari.
Când prețul a urcat la aceste valori, cele două portofele cu achiziții enorme au vândut și au obținut profituri fabuloase. De exemplu, portofelul prin care fuseseră cumpărați 10,79 milioane de Ride cu 5.600 de EGLD, a vândut tot pentru 119.000 de EGLD. Profit: 34 de milioane de dolari, luând în calcul un preț mediu de 300 de dolari la momentul vânzării. De menționat că EGLD, fiind o criptomonedă stabililă și cu o capitalizare mult mai mare (5 miliarde de dolari), a avut o volatilitate redusă față de Ride, prețul nefiind influențat prea mult în timpul listării.
Duminică, 19 decembrie, un EGDL costa în jur de 250 de dolari, deci dacă de pe portofelul respectiv s-ar fi vândut ieri, ar fi însemnat un profit de 30 de milioane de dolari.
EGLD a costat în trecut și peste 500 de dolari, deci dacă ar ajunge la o valoare similară și anonimul nu a vândut încă, ar putea însemna un profit de 60 de milioane de dolari. Totul în doar câteva secunde.
”Pump and dump”
Reprezentanții Elrond Network spun însă că au identificat cui aparține acel portofel și că au purtat discuții cu proprietarul.
„După mai multe runde de discuții, am reușit să ajungem la o concluzie: 40,7k EGLD și 1,1 mil RIDE vor fi returnați comunității”. La valoarea de duminică (ora 16.30) a celor două criptomonede, rezultă în jur de 17 milioane de dolari.
În domeniul crypto, ceea ce s-a întâmplat la lansarea Ride se numește „Pump and dump”. Adică o cumpărare masivă, urmată de o vânzare de aceeași anvergură. Cei care pierd sunt, de regulă, cei mulți, care investesc sume mai mici raportat la piața crypto, însă care pot fi imense pentru ei.
Ce spune Elrond
Reprezentanții Elrond au admis că imediat după listare au fost folosiți boți care au realizat tranzacții în detrimentul utilizatorilor simpli.
„Folosirea de scripturi si automatizari este o practică foarte comună în industrie. Retelele blockchain sunt accesibile oricui și smart contracts răspund oricărei cereri care îndeplineste parametrii de execuție, indiferent dacă aceasta cerere a fost inițiată de un utilizator folosind o interfață grafică sau de un ‘bot’. Prin natura lui, deci, Maiar DEX nu putea bloca acest tip de interactiune”.
Despre acuzația unor utilizatori că au vrut să cumpere la un preț și au ajuns să o facă la un altul, mai mare, reprezentanții Elrond explică noțiunea de „slippage”, adică o toleranță a cumpărătorului de a accepta o schimbare de preț.

1. CEO-ul este altcineva, nu cel pe care l-ați scris voi în articol.
2. De ce prezentați o expunere subiectivă și emoțională pe ”șoc și groază” și pe ”ia uite ce gafă au permis ăștia”, etc? Bag de seamă că habar nu aveți ce înseamnă crypto, ce înseamnă un DEX, nu cred nici că ați fost live acolo la listare cu un ban personal să vedeți pe pielea voastră un asemenea moment istoric.
3. Nu ați expus tehnic ce înseamnă și ce presupune un DEX, cât de la început este această industrie și cu ce soluții a venit Elrond și câte a reușit să facă și câți oameni a îmbogățit. Asta nu spuneți.
4. Crypto și DEX-urile mai ales sunt niște jungle, iar fiecare tranzacție o face fiecare pe barba lui. Dar când omulețul nu este educat și se frige, dă vina pe exterior, numai pe el nu. Asumare zero. Și veniți și voi, jurnaliștii lu’ pește-prăjit, care expuneți o latură a situației, în loc să faceți un minim research. Dar așa e când vă gândiți doar la ”tunuri” și orice care să aducă bani mai mulți și mai repede ca păcănelele.
Perfect adevărat. Bv Prometheus.
Auzi scursuro care faci lobby pentru infractori . In SUA pentru asa ceva toti cei implicati , implicit Mincu impreuna cu ceilalti de la Elrond erau arestati . Deja Coinbase se pregateste sa fie scosi de la listare in scurt timp . Iar acest jegos si inca 3 sunt usor foarte ascultatori fiind la mana altora . Nu dureaza mult si se vor misca multe
Esti un prost.
Sunteti niste penibili! In loc sa incurajati acest proiect de mare succes(si de viitor) dezvoltat de un antreprenor tanar roman, voi il denigrati cu titlul vostru mare si stupid. Sunt investitoare in acest proiect si nimeni nu m-a obligat (fiecare e responsabil pt el insasi), plus ca n-am pierdut niciun ban, din contra, am avut numai de castigat.
Nu pot să adaug nimic în plus la comentariul tău Prometheus.
Este foarte adevărat ce spui și te felicit pentru asta !!! Titluri senzationaliste de 2 bani. Și ai dreptate (am participat și eu la lansare) a fost un moment istoric ! La care sînt mândru că am participat și eu. Am participat și am învățat . Dragi romani,hai să nu ne mai plângem și să punem osul să învățăm ! Nu uitați ce zice dictonul : CUNOȘTINȚE = PUTERE ! Doamne ajută și Crăciun fericit !
Pai da, inteligenta artificiala contra umana, foarte corect. Nu ai nici o șansă,despre asta nu vorbește nici un postac de mai sus.
👍 Bine spus
Iar daca afirmi ca esti versat in materie atunci lasa un contact si sa pot pune bazale unui blockchain honest si de perspectiva
Să vă fie rușine cu astfel de articole, habar nu aveți despre ce înseamnă tehnologia din spatele proiectului, despre modul de desfășurare a unei listări. Căutați-va altă slujbă!
Acest asa zis bot de fapt nu e bot ci e o persoana care a implicat , sau mai precis e unul dintre cei de la Elrond ca avea informatii precise cand sa cumpere . Nu dureaza mult si Staatsanwaltschaft Stuttgart vor demara demersuri . Toata platforma Elrond e doar o teapa de care profita unii foarte mult , iar 99.98 % pierd totul .
Exact asa s.a intamplat si cu alt coin in care a fost implicat alt infractor roman , iar Seiz care era CEO a produs alt fake anul acesta . Auzi gluma , ca ar detine mine de aur iar acel coin e garanat , iar asa ceva e o aberatie . Din intamplare avocatul unor clienti care au fost pagubiti cu peste 40 mil Euro , e unul din cei care imi reprezinta compania de mult timp . Incat am multe documente . Daca cei de la psnews vor informatii precise ma pot contacta pe adresa de email si va voi trimite o parte din dosar care e in lucru inca .
Iar pentru cei care au investit in Elrond ( in primul rand nu cunosc cine sunt infractorii inca necondamnati ) iar daca aveti profit chiar si 20 % , va recomand sa vindeti , ca o sa pice sub 40 Euro iar dupa aceea poate chiar dispare .
Pamant de plante 🤦
Taci ma in pula mea. CEO ule. Te faci dracu de ras cu imaginatia ta bogata.
Mama ce filme ti ai luat, da te n pula mea. Nu mai baga drogurile astea coaie, ca te duci dracu de tanar. Nu fi prost.
Ia si cumpara in mortii tai niste Elrond, niste Bitcoin, niste ceva fututi mortii ma tii, flamandule. Ia si cumpara bagati ai pula n ma ta, ca altfel o sa lucrezi toata viata in spalatoria aia unde te crezi tu CEO.
Ai probleme cu mansarda, vericule.
Sfaturi financiare? Neavizate cumva?!
Autorul acestui articol este un penibil care nu este capabil să facă un minim de research și denigrează un proiect extrem de bun care ridică tara extrem de mult în afara.
Jenant și în locul tău mi-ar fi extrem de rușine să mă numesc reporter sau autor.
Sunteti niste retardati. Nu mai scrieti atata fake news. Luati si cititi, informati-va inainte de a publica o informatie. Daca nu stiti nimic din sfera crypto nu va bagati. Nu a luat nimeni nimanui banii cu forta. Cine nu are educatie financiara si se arunca pe piata aiurea cu banii de rate sa fie sanatos.
Cel mai penibil articol, fara pic de informare.
Oricum, ma bucur ca sunteti astia cativa care sunteti atat de idioti si incopmpetenti sa intelegeti despre ce este vorba.
Stiti care este diferenta? Diferenta este ca acest site, cat si acest autor care a scris articolul, vor disparea, in timp ce proiectul va ramane si va merge inainte, mai mult decat va puteti imagina.
Retardatilor. Nici nu meritati sa existati. Hranindu va cu puterea de a scrie articole false si denigrand oameni de 1000 de ori mai inteligenti ca voi.
Atat puteti stim. Latrailor.
Sper sa va bubuie serverele, in cap. 🙂
Îmi vine să rad de Caritas (ELROND). Sunt mulți care credeți ca in Dumnezeu.
Oricare dintre voi daca va ducea capul sa va faceti boti nu faceati bani prea multi pentru ca:
– va trebuia ora si minutul exact de lansare.
– daca stiti cum sa cautati puteti vede ca primele 3 tranzactii nu au cumparat de pe DEX–ul Mălai (Maiar) ci direct din adresa contractului smart. Voi o stiati inainte de lansare? Sau doar cine trebuia sa o stie?💪💪💪💪
– daca lui Beni de la Caritas îi păsa de comunitate, putea sa nu vanda informatii din interior (in afara Romaniei erau deja in arest).
– daca lui Beni de la Caritas îi păsa de comunitate, limita valoarea tranzactiilor. 1k$, 5k$ sau 10k$ sau chiar 100k$.
– SI daca lui Beni de la Caritas chiar îi păsa de comunitate, putea bloca botii pentru primele 30 de minute, primele 1, 2 … etc ore.
DACA NU ERA UN CARITAS.😘😘😘😘😘
SUCCESURI dragilor, imi pare rau de banii vostrii, dar daca nu cercetati si va aruncati cu capul in fată, dati tare de perete.
PS Am investit in EGLD dar m-am retras de pe 8 februarie. Baietii sunt pe facut bani nu le pasa prea mult de voi, doar de banii vostrii.
Treaba este că trebuie să-ți asumi ceea ce faci 24/24. Dacă dai în cap cuiva, tre’ să știi și să-ți asumi riscul de a te duce la pârnaie. Cine a fost destul de deștept a câștigat, cine nu a fost la fel de deștept, nu a câștigat, sau a pierdut. Eu nu văd unde este ilegalitatea în toată povestea asta…cu boți sau fără!