Toată lumea încearcă să afle care este cea mai bună maşină din lume, iar în acest domeniu părerile sunt cum nu se poate mai împărţite. Împărţite pe sexe, categorii de vârstă, educaţie, profesie etc.
Dacă vei întreba un arhitect… foarte probabil să îţi spună că un Volvo sau un SAAB.
Dacă vei întreba un mafiot italian îmbrăcat cu haină de piele din New York-ul anilor ’70 sigur îţi va spune “Cadillac! Forget about it!”.
Un puşti din anii ’80 îţi va spune Lamborghini Countach, iar unul de azi foarte probabil va nominaliza Nissan GT-R.
Clarkson spunea la un moment dat că Ferrari 458 Italia e cea mai bună maşină din lume, dar el se răzgândeşte destul de des!
Iar eu? Eu am considerat multă vreme că Porsche 959, Veyronul anilor ’80, e cea mai grozavă maşină construită vreodată! Şi cred în continuare că este cel mai tare supercar construit vreodată! Dar la sedanuri?
Iubesc “Balena” lui Mercedes, W140-ul, dar nu cu mult timp în urmă un alt model Mercedes-Benz mi-a atras atenţia şi m-a fascinat. Rău de tot! Are un nume destul de lung: Mercedes-Benz 450SEL 6.9. Şi e destul de bătrân! Are 42 de ani. Mai bătrân cu un an ca mine. Atenţie, suntem bătrâni doar în cifre! Spiritual şi fizic… amândoi suntem încă fresh!
Era anul 1975. În URSS intra în serviciu comercial primul avion supersonic de pasageri din lume, Tupolev Tu-144, în SUA debuta pe marele ecran actorul Laurence John Fishburne the 3rd, în Caraibe se înfiinţa trupa Boney M, Pink Floyd lansa acasă în UK albumul de super mare succes “Wish you were here”, ruşii şi americanii puneau capăt cursei spaţiale prin andocarea unui CSM Apollo la omologul sovietic Soiuz 19, iar în Republica Socialistă România apărea… Dacia 1302, adică Papuc!
Ce făceau nemţii în timpul ăsta?
Păi nemţii, în condiţiile în care lumea încerca să îşi revină după criza petrolului declanşată de OPEC în ’73, iar preţul petrolului crescuse la de 4 ori valoarea de dinainte de criză, prin super-inginerii de la Stuttgart lansează varianta sport a uriaşului 450SEL! De parcă 450-ul cu 225 CP era vreo putoare sau ceva de genu’ ăsta! Să nu uităm că în acea vreme existau maşini sport cu pretenţii care nu dispuneau de asemenea putere! Nu mă credeţi? Hai să vă dau câteva exemple:
-Chevrolet Corvette C3 – 219 CP,
-Ferrari 308 GTS – 205 CP,
-Ford Mustang 302 V8 – 140 CP. Dintr-un V8! De 4900 cm³!!!
Ce să gândiră nemţii, bă, vericule? Cică “Hai să le arătăm ăstora ce înseamnă putere!”, bine, nu cu vorbile astea, şi făcură 69-le! Scuzaţi, vă rog, 6.9-le! (… 6.9…69… o fi bun şi pentru asta? Sigur e!)
Povestea acestei maşini începe, însă, cu nişte ani în urmă.
În anii ’60 Mercedes devine fascinat de războiul cailor-putere purtat în Detroit, Michigan. Ideea lor de muscle car era total diferită de cea a americanilor. Dacă Detroit-ul oferea coupe-uri fără prea mari pretenţii de fineţe, lux şi confort la nişte preţuri destul de accesibile pentru americanul de rând, Mercedes înghesuie un motor V8 de 6,3 l sub capota modelului de lux 300SEL, rezultând modelul 300SEL6.3, tăticul tutror AMG-urilor şi M-urilor din istorie. Ca o curiozitate, maşina asta accelera de la 0 la 100 km/h în 6,5 secunde! În 1968!
Mercedes-Benz 300SEL 6.3 (1968)
Să revenim însă la 6.9!
Sunt puţine maşini care pot fi identificate precis, fără dubii, într-o discuţie folosind doar un cuvânt sau o scurtă expresie, F40, F50, 288, 959. 450SEL 6.9 se identifică prin apelativul 6.9; sau six-point-nine. Iar în limba română printr-un apelativ… mai… erotic: 69!
Ca să îl diferenţiezi de fratele “mai mic” trebuie fie să îi studiezi anvelopele (la 6.9 sunt uşor mai late), fie să îi studiezi… fundul: emblema cromată 6.9 de pe capacul portbagajului. Cine dorea putea bifa pe fişa de comandă opţiunea 261 prin care, contra cost era eliminată această emblemă!
Mercedes-Benz 450SEL 6.9 (varianta pentru SUA)
La lansarea pe piaţa germană 6.9-le afişa un preţ de DM69.930 (cred că aveau o obsesie cu 69!), iar la lansarea pe piaţa nord-americană un preţ de US$38.230 fără opţiuni, un preţ uriaş, de câteva ori preţul unui Cadillac Sedan de Ville care valora fără opţiuni US$9.864! De 4 ori preţul unui Cadillac pentru o maşină care avea tapiţerie de piele, nu de velur! Asta e tot ce a putut Lee Iacocca să îi reproşeze! Se vede că omu’ nu prea a fost prin România, altfel ar fi ştiut vorba aia cu vulpea şi strugurii!
Cam aşa arată un interior de super-calitate,
domnule Iacocca!
Şi aşa arată o banchetă super-confortabilă!
A, iar în stâlpul C sunt integrate lumini pentru citit!
Ai naibii nemţii ăştia!
Din start maşina a fost un succes, mai ales de imagine, atât pentru Mercedes, cât şi pentru clienţi! La banii ăia erau puţini care îşi permiteau o astfel de maşină care era la fel de scumpă ca un Bentley sau un Rolls-Royce! Sinatra, JFK jr., Şahul Iranului şi încă vreo nouă mii şi ceva de oameni au devenit mândrii posesori ai acestui executive sedan foarte exclusivist.
Exclusivitatea şi preţul acestei maşini nu veneau dintr-o dotare cu materiale sau dotări de confort extravagante (maşina nu avea oglinzi sau scaune faţă reglabile electric), ci veneau din pură inginerie mecanică de cel mai înalt nivel! Bine, acum nu vă închipuiţi că avea dotările unui Trabant 601 Lux! Dar despre dotări vorbim mai încolo.
Motorul lui 6.9 era o unitate din seria M100 care a fost produs în două versiuni, una de 6332 cm³ care a echipat modelul 300SEL 6.3 şi modelul 600 6.3 din seria W100 numită şi Grosser Mercedes şi una de 6834 cm³, cea de pe 6.9. Acest M100 are blocul turnat din fontă, fiecare banc de cilindrii găzduind câte un ax cu came (SOHC – Single On Head Camshaft) care acţionează supape cu miez de sodiu în interiorul chiulaselor de duraluminiu. Această combinaţie de metale, în special prezenţa sodiului din supape ajuta la disiparea căldurii din motor.
Fiecare motor ansamblat manual era testat pe banc timp de 265 de minute din care timp de 40 de minute la putere maximă.
Pentru a oferi o funcţionare precisă, fiabilitate maxim posibilă şi nişte noxe cât mai reduse Bosh a furnizat sistemul de injecţie electromecanic K-Jetronic într-o perioadă în care maşinile cu injecţie le numărai pe degetele de la mâini. Conform bunelor obiceiuri de la Mercedes arborele cotit, tijele culbutorilor şi pistoanele erau forjate fiecare din câte o singură bucată de metal în loc de turnare. Şi ne mai mirăm că motoarele astea funcţionează şi milionul de kilometri fără reparaţii capitale!
Motorul MB M100 V8 de 6,9 litri
Uzina declara pentru acest motor o putere maximă de 286 CP la 4250 rpm şi un cuplu uriaş de 549 Nm la 3000 rpm, valori necesare compensării raportului final de transmisie de 2,65:1. Varianta SUA se mulţumea cu 250 CP şi 488 Nm, iar cea australiană cu 269 CP şi 510 Nm.
Pentru a menţine o linie oasă a capotei inginerii au modificat motorul pentru a avea ungerea cu carter uscat şi rezervor separat de ulei (aproximativ 12,5 litri). Acest sistem a avut un beneficiu pentru proprietari: schimbul de ulei şi de filtru se face o dată la 20.000 km sau un an.
Puterea mototrului era transferată unei cutii de viteze automate ZF cu 3 trepte, iar de acolo printr-un diferenţial cu alunecare limitată (manevrabilitate şi control la limită net superioare concurenţei) către roţile de 215/70VR14, rezultând o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 7,1 secunde şi o viteză maximă de 225 km/h.
Spre deosebire de modelele standard ale seriei W116, 6.9-le era echipat cu o suspensie hidropneumatică cu auto-nivelare (Merci, Citroën!) şi cu gardă la sol reglabilă de la un buton aflat sub vitezometru. Această suspensie îi oferea barjei de 1,9 t atât o rulare super-confortabilă, cât şi o manevrabilitate de excepţie pentru căăăă… se întâmplau nişte chestii sub capotă… şi maşina stătea cât mai la orizontală! Cică maşina asta poate fi alergată pe curbe ca un MINI! Aşa zicea David Davis, unul din cei mai cunoscuţi ziarişti auto americani ai erei!
O altă dotare tehnică avansată pentru acele vremuri era primul sistem ABS prezent pe un autoturism.
Toate astea făceau din 6.9 o maşină cu două feţe, aşa cum avea să demonstreze ziaristul american Brock Yates care avea să meargă cu un 6.9 până la circuitul Road Atlanta, unul din cele mai solicitante din lume, iar acolo să alerge Mercedesul la maxim pe parcursul a 160 km (40 de ture). Nu numai că Merţul a mers aproape la fel de repede ca maşinile de curse, dar la sfârşit singurul indiciu că maşina fusese torturată în acest fel era funiginea rezultată de la frâne depusă pe jantele maşinii!
Brock Yates cu 6.9-le pe Road Atlanta
Iată ce făcea atât de special şi de scump 6.9-le!
Vorbeam mai sus de dotări, bine, cele lipsă. Dar sunt şi dotări prezente!
Interiorul nu este atât de opulent ca acela al unui Rolls sau Cadillac din aceeaşi perioadă, ba chiar pare auster, însă e realizat din materialele cele mai bune calitativ disponibile în aniii ’70, piele, lemn de nuc, crom şi ceva plastic. Doar aproximativ 30% din modelele produse au fost tapiţate cu velur. Deh, să nu mai aibă ce cârcoti dom’ Iacocca! Principalele diferenţe vizibile faţă de modelul 450SEL sau restul gamei W116 erau butonul pentru reglarea suspensiei şi indicatoarele pentru garda la sol şi presiunea sistemului hidropneumatic.
Bordul unui 450SEL 6.9 varianta europeană
cu tapiţerie de velur (se potriveşte cu blugii dă velurachi!)
Deşi masina nu avea scaune reglabile electric pentru şofer şi pasagerul din dreapta, exista opţiunea scaunelor încălzite şi a banchetei spate reglabile, plus scaune faţă ortopedice. Modelele destinate pieţelor europene, asiatice şi australiene aveau ca dotare opţională ştergătoare-spălătoare electrice pentru farurile cu reglaj opţional pe înălţime.
Din 1976 maşinile au fost dotate cu un sistem de climatizare super sofisticat produs de Chrysler Corporation capabil să menţină în interior temperatura setată indiferent de condiţiile meteo.
Interiorul unui 6.9 în varianta americană
cu tapiţerie de piele şi cu velur în partea inferioară a bordului
şi pentru mochetă
De-a lungul perioadei de producţie preţul a crescut în Germania de la 69.930 la 81.247 mărci germane, iar în SUA a urcat de la 38.230 la 52.995 dolari americani! Între timp echivalentul de la Cadillac a ajuns şi el pe la 16.000 dolari! Scump, doamnă, scump!
Ştiaţi că a fost şi vedetă de film? Nu?
Aţi văzut filmul “Ronin” din 1998 regizat de John Frankenheimer cu Robert de Niro şi Jean Reno în rol principal? NUUU??? Trebuie să îl vedeţi! E, maşina asta apare acolo!
Secvenţe din filmul “Ronin” (1998) în care apare
Mercedes-ul 450SEL 6.9
Şi mai apare în încă un film, “Lost highway” regizat de David Lynch!
Secvenţă din “Lost highway” (1997) de David Lynch
Mercedes-Benz 450SEL 6.9, de fapt întreaga serie W116 a fost ultima maşină de acest calibru pur mecanică! Electronica auto, mecatronica, era atunci o chestie destul de SF (abia W126 avea să înceapă să se folosească de ea), aşa ca maşina asta era făcută din componente care puteau fi reparate sau înlocuite cu o trusă obişnuită de scule (ciocan, patent, şurubelniţă, ciocan, două-trei chei reglabile, ciocan… cam astea!), dar erau nişte componente ultra rezistente! Am avut ocazia să vorbesc prin 2013 într-un service auto cu un proprietar de 6.9 din 1978. Maşina avea atunci 750.000 km parcurşi. Mi-a zis că în 20 de ani de când o avea nu schimbase decât plăcuţele de frână, un rând de articulaţii la vreo 5 ani după ce o achiziţionase, uleiul, filtrele şi uleiul din convertorul de cuplu de la cutia de viteze! Adicăăăă… doar consumabile? Păi… şi mecanicii… nu mai mănâncă şi ei… nimic??? Că dacă eşti cât de cât priceput şi ai unde şi cu ce… astea toate le schimbi şi tu acasă!
Autoturismul ăsta a devenit deja un clasic, iar preţurile vor începe să urce, aşa că dacă doriţi o maşină clasică de lux, confortabilă, rapidă, ultra fiabilă… asta e una din cele mai bune variante de pe piaţă. Preţurile pe piaţa germană pleacă de la €35.000-40.000 pentru un exemplar în stare foarte bună şi urcă până la aproximativ €90.000 pentru unul absolut impecabil, complet recondiţionat, cu puţini kilometri (60.000-70.000 km), interior de piele şi sistemul de climatizare Chrysler.
Eu unul asta aş cumpăra!
