Psihiatrul Gabriel Diaconu a acordat vineri o declarație pentru PSnews.ro, în care a comentat cea mai recentă evoluție din procesul președintelui PSD, Liviu Dragnea, la scurt timp după ce ICCJ pronunțase o nouă amânare în această speță.
Încă de la început, medicul a evitat să pronunțe un nume sau altul de politician, ci a comentat la nivel general, denunțând „bulibășeala” și „mania persecuției” care înconjoară discursul celor de la putere.
„Psihiatrii nu ghicesc în bobi. Și nici nu sunt un comentator al vieții politice. De obicei, eu mă pronunț cu privire la diversele boleșnițe ale oamenilor și felul în care acționează asupra lor, a familiilor lor sau a societății.
În schimb, dacă ar fi să am un punct de vedere pe fond, dacă mă-ntrebi pe mine strict ca cetățean, despre confortul meu psihic în această țară, pot să spun foarte clar că bulibășeala asta este foarte agresogenă pentru mine, ca cetățean, și nu mă-ndoiesc că și pentru foarte mulți oameni. Mă refer la întreaga bulibășeală a relațiilor toxice între variile puteri ale statului. Nu cred că există cineva care să rămână angajat civic în genul ăsta de dihonie care este perpetuată de potenții momentului – dihonie care se traduce într-un mod foarte simpatic cel puțin când vine vorba de actualele fețe luminate aflate la guvernare, într-o formă curioasă de manie a persecuției.
Pentru un om de rând, pretenția guvernantului că, de fapt, guvernantul este în război cu forțe nevăzute este foarte inconfortabilă. Este ca și cum, într-o zi obișnuită de pace, omul care este chemat să legifereze și să-ți înlesnească ție, ca cetățean, o viață de confort vine și spune că se luptă cu fantome. Evident că o să încerci și tu să ți le cauți în dulap. Or, fantomele astea sunt perpetuate până la urmă de tot ceea ce înseamnă insinuarea – de data asta a omului politic generic – că în justiție (în general și în particular pentru aceia care vorbesc împotriva justiției) există aceleași fantome care le pun bețe în roate”, a detaliat Diaconu.
În ceea ce privește procesul propriu-zis al lui Liviu Dragnea și amânarea pronunțată vineri de către Înalta Curte de Casație și Justiție, psihiatrul și-a exprimat dezaprobarea cu privire la acei oameni politici care „se pun în poziții șantajabile din punct de vedere legal, prin alișverișurile și parandărăturile pe care le practică”.
„Ei bine, eu nu sunt jurist. Drept urmare, departe de mine să înțeleg motivele pentru care există termene care se amână ad nauseam (până la greață). Nu pot să spună că privesc cu anxietate ori că aștept achitarea sau condamnarea cuiva. Cred că omul politic generic trăiește sub falsa impresie că este interesant pentru omul de rând dacă el este condamnat sau nu. Este dezamăgitor la orice capăt al poveștii! Este dezamăgitor că, în cele din urmă, oamenii politici se pun în poziții șantajabile din punct de vedere legal, prin alișverișurile și parandărăturile pe care le practică.
Cred că este un gest de maximă ipocrizie pentru un politician (și aici din nou mă refer în mod generic la politician) să pretindă că exercițiul lui politic este de tip apostolic și că n-are vreun fel de beneficiu de pe urma faptului că face politică. Sunt foarte politicieni în România săraci, cinstiți și care au intrat în politică de dragul comunității. Majoritatea au intrat în politică de dragul bunăstării personale.
Or, în momentul în care un politician se intersectează cu legea pe o formă oarecare de infracționalitate, e într-adevăr neplăcut pentru acea persoană: fiind persoană publică, va intra sub o anumită umbrelă. Vine odată cu teritoriul: când intri în viața politică, îți asumi că unele tușe vor fi tari”, a declarat Gabriel Diaconu pentru PSnews.ro.
În ultima parte a discuției, psihiatrul i-a pus la zid pe politicienii care se plâng de defecțiunile legislative, în contextul în care ei înșiși au în mâini mecanismele pentru modificarea actelor normative.
„Dar revin la mine, ca cetățean: nu caut să trăiesc într-o țară care să fie condusă numai de oameni puri și nu mă deranjează foarte mult controversa. Ceea ce mă deranjează este aparența slugărniciei, care vine și spune că deciziile nu au altă bază de amânare decât derularea a cu totul și cu totul altor jocuri. Dar repet: ăsta este un comentariu din poziția de cetățean. Ce pot să spun de data asta ca psihiatru este că, la nivelul psihologiei de grup, astfel de decizii au ramificații, au urmări. Cu siguranță se reflectă în societate. Cu siguranță se reflectă în percepția despre justiție, curte, legi, dar și despre oamenii politici.
Nu știu ce e mai trist pe lumea asta: să obții la capătul multor amânări o achitare sau să obții la capătul multor amânări o condamnare? Cred că în mod normal ce ar trebui să obții – oricum ai da-o – este cel puțin să ai o reputație care să fie greu de pătat printr-un dosar sau altul.
Nu știu dacă orice om de putere (că e prefect, primar, președinte de consiliu județean etc.) este «agățabil» în dosare. Cred că legile sunt gândite și implementate de asemenea natură, încât mulți oameni să fie chemați la un moment dat, să dea explicații. Cred că administrația în România e descurajantă pentru orice om care vrea să vină și să facă administrație, pentru că are multe lacune. Dar să ne-nțelegem foarte bune: nici eu, nici jurnaliștii, nici oamenii obișnuiți nu au participat la procesul legislativ. Mi se pare pe undeva ironic că politicienii se scandalizează cu privire la ambiguitatea legilor. Este ca și cum eu, ca medic, m-aș scandaliza cu privire la validitatea diagnosticelor mele.
În cele din urmă, pronunția termenilor ăstora («penali», «infractori», «corupți» și așa mai departe) are în spate niște legi care au fost dezbătute în Parlament – Doamne, iartă-mă! Nu omul din stradă sau omul care muncește de la 9 la 5 decide cine este penal, infractor sau corupt. Sunt niște procese care au în spate niște legi care au în spate niște ani buni și niște dezbateri susținute pe parcursul a mai multe legislaturi. Să-nțelegem că 30 de ani de democrație și niște mii de senatori și deputați care au trecut prin Parlamentul României au creat o asemenea caracatiță, încât ei înșiși pică în ea la momentul adevărului? Eu unul vreau să trăiesc într-o țară în care legea este dincolo de dubiu și este egală pentru toți. Atât. Eu vreau să trăiesc într-o țară în care cetățeanul este egal în fața legii. Din punctul meu de vedere, este complet neinteresant ca cetățean dacă un alt cetățean este condamnat sau achitat, câtă vreme cât trăiesc sub impresia că legea a fost respectată”, a conchis Gabriel Diaconu.
