UPDATE 14:53
Şi ceilalţi doi patroni ai clubului, Alin Anastasescu şi Paul Gancea, au fost adus cu mandat, în urmă cu puţin timp, la PICCJ, unde vor fi audiaţi, după toate probabilităţile, pentru ucidere din culpă.
–––––––
UPDATE 13:53
Unul dintre patronii clubului Colectiv a fost adus cu mandat, în urmă cu puţin timp, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
Este vorba despre Costin Mincu, care a venit cu un avocat. Omul de afaceri nu a făcut nicio declaraţie în faţa presei.
Conform unor surse judiciare citate de Digi 24, patronii localului ar urma să fie puşi sub acuzaţie pentru ucidere din culpă.
––––––––
UPDATE 13:05
Procurorii sunt, în continuare, pe urmele patronilor clubului Colectiv, în care au murit, vineri noapte, zeci de tineri, la un concert al formaţiei rock Goodbye to Gravity.
Astfel, proprietarii localului vor fi aduși cu mandat la sediul Parchetului General, ca să fie audiați în dosarul incendiului, potrivit unor surse judiciare.
Oamenii de afaceri urmează să ajungă în jurul orei 14:00 la Parchetul General.
Clubul de pe strada Tăbăcarilor este administrat de SC Colectiv Club SRL, unde, potrivit Registrului Comerțului, acționari sunt Alin Anastasescu, Costin Mincu și Paul Gancea.
–––––
Procurorii încep, luni, audierile la Parchetul General în dosarul penal deschis în rem pentru faptele de omor calificat și distrugere calificată, după ce 30 de persoane și-au pierdut viața și peste 150 au fost rănite în urma incendiului izbucnit, vineri noapte, în clubul Colectiv.
Patronii clubului Colectiv urmează să fie reaudiați, după ce, sâmbătă dimineață, au dat primele explicații în fața procurorilor. Conform Codului Penal, omorul calificat se pedepsește cu închisoare între 15 și 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi sau detențiune pe viață.
„În cadrul activităţilor desfăşurate au fost ridicate noi mijloace materiale de probă ce urmează să fie folosite pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30.10.2015. De asemenea, în baza delegării, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București ridică de la sediile mai multor instituții publice şi private documentele apreciate ca fiind utile soluționării cauzei. La sediul Poliției Capitalei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiștii Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei și ai Direcției Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. continuă audierile de martori”, precizau procurorii.
