Procurorul general Tiberiu Nițu a declarat, miercuri, că la Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului Înaltei Curți nu există niciun dosar în care să fie cercetată Alina Gorghiu, în contextul în care pe internet au fost publicate mai multe articole în care era susținut faptul că aceasta ar fi cercetată pentru fals.
„Am solicitat și am obținut un răspuns. În prezent, pe rolul Secției de urmărire penală nu există niciun dosar în care să fie cercetată doamna Gorghiu. Au existat două dosare soluționate în 2010 cu neînceperea urmăririi penale”, a declarat procurorul general, informează Agerpres.
Sursă foto wall-street.ro.
