Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul care vizează învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar cu statutul de autoritate publică pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Consiliul Național al Elevilor se opune acestei propunerii legislative și arată că vor fi mai multe abuzuri.
Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, iniţiatorul acestui proiect, justifică demersul legislativ, adoptat tacit de Camera Deputaţilor, prin faptul că în sistemul naţional de învăţământ se constată o lipsă de protecţie juridică a cadrelor didactice faţă de hărţuirea şi agresiunile venite din partea elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora.
„Conform unui studiu efectuat anii trecuţi pentru Ministerul Educaţiei, peste 70.000 de profesori români au fost, cel puţin o dată, jigniţi, ameninţaţi sau chiar loviţi de către elevi sau părinţi. Studiul a fost făcut în 1.200 de şcoli, cu un număr total de 586.000 de elevi. Dintre aceştia, 2.400 au recunoscut că şi-au insultat sau înjurat profesorii, iar aproape 200 au mărturisit, unii dintre ei cu mândrie, că au bătut, cel puţin o dată, un cadru didactic„, se arată în expunerea de motive.
Raportul la proiect a fost adoptat în comisiile de specialitate cu un amendament propus de senatorul Liviu Pop, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, prin care se renunţă la majorarea cu o treime, aşa cum prevede forma adoptată de Camera Deputaţilor, a pedepselor prevăzute de lege pentru ameninţări, loviri sau alte violenţe cauzatoare de moarte sau omor, în cazul categoriei de personal din învăţământul preuniversitar prevăzut în proiect.
De asemenea, la majorarea pedepsei cu o treime se renunţă şi în cazul săvârşirii unei infracţiuni împotriva unei cadru didactic ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, dar şi în situaţia în care faptele comise vizează un membru de familie al persoanei care ocupă una din funcţiile menţionate în învăţământul preuniversitar.
Un alt amendament admis prevede că „în cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul menţionat, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, se bucură de prezumţie relativă de veridicitate, până la proba contrară”.
Totodată, personalul din învăţământul preuniversitar la care face referire propunerea legislativă „este obligat să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară”.
”Nu considerăm deloc benefic învestirea cadrelor didactice cu statutul de autoritate publică, întrucât suntem de părere că respectul la care profesorii tind din partea elevilor și părinților, respect absolut necesar pentru buna desfășurare a actului instructiv-educativ, nu poate fi reglementat printr-o lege. Admitem că un climat de ordine și respect este esențial în școlile din România, însă oferirea autorității de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învățare-evaluare, dar și a dreptului de a aplica sancțiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ nu va încuraja la colaborare și respect reciproc între elevi și profesori, ci, mai mult decât atât, va contribui la distrugerea relațiilor dintre aceștia”, arată elevii într-un comunicat de presă.
Elevii mai arată că în prezent sunt multe cazuri în care profesorii abuzează elevii.
”Nu puține sunt cazurile în care unii profesori, în profilul cărora putem distinge lipsa vocației necesare pentru îndeplinirea acestei meserii, abuzează elevii, mai ales pe cei cu probleme emoționale sau cu dificultăți de integrare în mediul educațional, iar cazurile în care drepturile elevilor sunt încălcate de către profesori sunt chiar și mai numeroase. Suntem de părere că respectul și colaborarea dintre cei mai importanți actori de pe scena învățământului – elevii și profesorii – trebuie construit natural, această lege blocând respectul organic care ar putea fi nutrit în comunitățile școlare”, mai arată elevii.
Statutul de autoritate publică oferă profesorilor un avantaj în situațiile de conflict dintre elevi și profesori, mai arată elevii, care arată că de multe ori victime ale abuzurilor în mediul școlar.
,,Având în vedere nenumăratele situații în care elevii au fost victimele unor abuzuri din partea unor cadre didactice lipsite de viziune, de vocație, de etică – acestea fiind absolut necesare în profesia prin care se clădesc caractere, se formează cetățeni active – educarea și formarea elevilor pe care îi reprezentăm. Mai mult decât atât, considerăm că această propunere este lipsită de fundament legislativ, iar dacă aceasta ar deveni lege, ar conduce la distrugerea climatului educațional prin instaurarea unui permanent dezechilibru în relația tripartite elev-părinte-profesor. De asemenea, menționăm că vom sesiza cât de curând Avocatul Poporului pentru a rezolva această problemă.” – a declarat Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor, potrivit Hotnews.

Elevii sa invete si sa respecte scoala, profesorii si regulile din societate.
Ei pot sa scuipe, sa bata si sa injure doar pe parintii lor care i-au educat.
Cine nu respecta regulile din societate, scoala si profesorii sa fie EXMATRICULATI DIN TOATE SCOLILE DE STAT DIN TARA, URMIND SA PLATEASCA SCOLILOR PRIVATE PENTRU A-SI TERMINA STUDIILE !!!
Eu nu accept ca pe banii mei sa fie scoliti drogati, razvratiti, dezechilibrati psihic, agresivi etc.