Un sondaj de opinie intitulat ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false”, realizat de INSCOP Research arată că o majoritate covârșitoare a românilor (81%) este de părere că România trebuie să aleagă direcția Vest (adică UE, SUA, NATO) în privința alianțelor politice și militare. La fel de interesant de observat în cadrul sondajului e că 61,7% dintre români consideră că, de-a lungul timpului, Rusia a făcut mai mult rău României, în timp ce 19,1% cred că a făcut mai mult bine. Cei care văd Rusia cu ochi buni sunt în general bărbații cu vârsta sub 30 de ani, cu educație primară sau medie și cei cu un venit redus.
Un sondaj realizat tot de INSCOP Research realizat cu doi ani în urmă doi ani (2019) de zile arăta că 64,4% dintre români consideră că Rusia a fost și rămâne principala amenințare la adresa securității României. Totodată, sondajul arăta că aproape 85% dintre români doreau consolidarea parteneriatului cu SUA sau menținerea sa la același nivel.
Posibile motive pentru creșterea relativă a încrederii în Rusia
Comparativ, în 2 ani de zile, încrederea în Rusia a crescut cu 2,7%, iar neîncrederea în Statele Unite și Occident a scăzut cu 4 procente. Am putea afirma că asemenea diferență nu este semnificativă, însă ea are la bază o mare problemă. Încrederea în Rusia lui Putin se manifestă la populația tânără (sub 30 de ani), cu o educație cel mult medie și cu un venit redus. Pe măsură ce populația tânără de acest fel o va înlocui pe cea bătrână, dacă tendințele se vor menține, Rusia va fi privită cu mai multă simpatie, iar Occidentul cu mai puțină. Vorbim de fapt despre un joc de sumă nulă. Care sunt posibilele cauze pentru această creștere modestă a simpatiei față de Rusia?
Un posibil răspuns ține chiar așa cum am văzut de nivelul educației publicului țintă. Cei cu un nivel mediu de educație sunt prea puțini interesați de valențele istorice ale relațiilor dintre România și Rusia. Cunoștințele lor sunt cel mult mediocre, prin urmare nu este de mirare că și percepția lor este distorsionată. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont și de campania masivă de propagandă a Rusiei care s-a accelerat în contextul pandemiei globale de coronavirus. Rezumatul Strategiei Naționale de Apărare a Statelor Unite, publicat în 2018 arăta că pe termen mediu și lung Rusia și China vor reprezenta principalii competitori strategici ai Statelor Unite și principalele puteri revizioniste. Rusia nu deține momentan aparatul militar necesar pentru a câștiga o confruntare directă cu NATO, de aceea și-a amplificat constant capacitățile de război asimetric. Printre acestea, un rol central îl joacă propaganda. Propaganda rusă vizează divizarea Occidentului și implicit a NATO, acesta fiind calea cea mai simplă spre schimbarea status quo-ului din Europa. Rusia și-a arătat fățiș de altfel intențiile revizioniste, începând cu Războiul din Georgia , din 2008 și terminând cu anexarea Peninsulei Crimeea în 2014 și războiul din Estul Ucrainei. Propaganda rusă încearcă să slăbească încrederea să slăbească încrederea populațiilor indigene în guvernele naționale. În acest mod, Rusia se poate amesteca mai ușor în afacerile interne ale statelor. Aparatul de război hibrid al Rusiei este unul larg, iar propaganda reprezintă doar un instrument pe care Rusia îl are la îndemână.
În România, propaganda rusă a fost extrem de vizibilă în perioada epidemiei de coronavirus. Temele conspiraționiste au fost propagate de “idioții utili” pe rețelele de socializare, un mediu tot mai preferat de propagandiștii de la Kremlin. De altfel, rețelele sociale sunt transformate în arme în acest tip de război hibrid. Conspirațiile prind de regulă la publicul slab educat, care caută o validare a propriilor prejudecăți. Ele sunt ușor de înțeles și oferă în aparență explicații plauzibile. Scopul de fond al conspirațiilor rămâne însă slăbirea încrederii populației în guvernele naționale și în autorități și prin aceasta, slăbirea coeziunii naționale. Un stat slab pe acest palier, are șanse mici să ofere un răspuns coerent în fața unei amenințări externe. Nu este de mirare așadar că această tendință (încrederea în Rusia) se manifestă la tinerii sub 30 de ani (aceștia petrecând în medie mai mult timp pe rețelele de socializare decât bătrânii) și cu un nivel cel mult mediu de educație (lipsa educației te expune riscului de contagiune cu teorii conspiraționiste).
În plus, Rusia a primit și ajutor local. Intrarea AUR în Parlament după alegerile din 2020 a crescut exponențial influența Rusiei în România. Multe din temele vânturate de AUR vin direct din arsenalul de propagandă al Federației Ruse (anti-vaccinarea, teoria conspirației etc.). Reînvierea unor teme naționaliste în discursul celor de la AUR îi apropie de naționalismul șovin afișat de liderul de la Moscova și prin urmare, trezește simpatii comune.
Șansele sunt ca lipsa educației în rândul tinerilor (iar România nu stă deloc bine la acest capitol – vezi AICI) să ducă la o percepție tot mai favorabilă a Rusiei (populația tânără, spre deosebire de cea bătrână nu are nici o memorie vie a istoriei trăite). În aceste condiții autoritarismul s-ar putea să devină tot mai tentant pentru un segment al populației. Acesta reprezintă un pericol pe termen lung, care trebui să fie tratat cu seriozitate.
