Protestul Antenelor nu entuziasmează întregul trust Intact. Jurnalistul Cătălin Tolontan (redactorul-şef de la Gazeta Sporturilor) atrage atenţia asupra unui amănunt trecut cu vederea.
Într-un articol publicat, vineri, pe blog, Tolontan se întreabă câţi oameni vor participa, în total, la mitingul de astăzi al Antenei 3 şi al altor televiziuni din trust, împotriva deciziei ANAF de a evacua sediile acestor instituţii media.
„Nu se poate construi nimic pe credința dușmănoasă că sîntem împărțiți în două popoare: unul bun și unul rău!
[…]
Antenele mizează pe un mare succes de public la mitingul de azi.
Nu cred.
Oamenii s-au săturat de dramele altora. O țară în care 40% dintre locuitori sunt pîndiți de riscul de sărăcie semnifică o țară unde ”contractul social este pe cale să eșueze”, așa cum spunea deunăzi ministrul culturii.
Nu e vorba doar despre Antene, ci despre adeziunea la aproape orice, despre deficitul de încredere reciprocă.
Ritmic, românii sînt chemați să salveze o cauză sau un rînd de alegeri. Li se spune că e decisiv. A fost decisiv și data trecută, dar, de data asta, chiar e hotărîtor!
Din iminentul acesta, jucat ca o partidă de fotbal terminată la loteria penaltyurilor, viața lor nu se schimbă aproape deloc. Te saturi să trăiești la nesfîrșit într-o tensiune a decisivului fără consecințe”, scrie Tolontan.
Citiţi AICI întregul material semnat de Cătălin Tolontan.

Macar din solidaritate de breasla puteati sa aveti o pozitie clara sau breasla dvs. este in alta parte. Incepeti sa dezamagiti.