Skip to content
Politică

PSD a ratat promovarea comerțului românesc. Revolta lui Virgil Popescu

Virgil Popescu (preşedintele PNL Mehedinţi), acuză Partidul Social Democrat de neglijență, în ceea ce privește promovarea comerțului românesc, acuzându-i că: „au pus pe butuci comerțul exterior”.

Mai mult, într-un comunicat remis redacției PSnews.ro, președintele PNL Mehedinți salută inițiativa premierului Dacian Cioloș de a creea o agenție pentru investiții si relații comerciale.

„Premierul Dacian Cioloș a anunțat că în curând România va avea o Agenție pentru investiții și relații comerciale, care va aparține de Ministerul Economiei. Încă de la început, prim-ministrul precizează că rolul Agenției va fi acela de a „crea facilităţi în a pune în legătură investitori din afara României cu cei din România sau chiar şi invers”.
Eu personal am susținut înființarea unei Autorități pentru Promovarea Relațiilor Comerciale Externe, atunci când am lucrat la proiectul programului de guvernare al Partidului Național Liberal. Împreună cu colegii mei de partid am considerat că o astfel de Agenție va reprezenta un ajutor pentru antreprenorii români. Pe lângă faptul că trebuie să promovăm produsele românești dincolo de granițele țării, autoritățile române trebuie să învețe să promoveze și capitalul românesc. Sunt foarte mulți întreprinzători români care pot investi într-un alt stat, însă instituțiile române nu i-au susținut. PNL își dorește ca țara noastră să promoveze produsele românești, dar, mai întâi de orice, să absoarbă toate fondurile puse la dispoziție de Guvern spre atingerea acestui obiectiv.
Promovarea capitalului românesc pe plan extern e un pas important făcut de țara noastră spre consolidarea economiei, deoarece întreprinzătorii români trebuie să aibă posibilitatea să-și dezvolte afacerile și dincolo de granițele țării. România are nevoie de o schimbare de strategie în privința investițiilor din economie. Trebuie să atragem cât mai multe investiții străine în țara noastră și, în același timp, e necesar să avem în vedere și faptul că trebuie să-i sprijinim pe întreprinzătorii români care doresc să investească într-un alt stat. Instituțiile statului pot reprezenta puntea de legătură între oamenii de afaceri români și piața externă de business. De asemenea, Agenția va reprezenta și un punct de referință pentru investitorii străini din România, deoarece vor avea posibilitatea să negocieze direct cu o instituție a statului ce va deține toate informațiile, iar acest lucru contribuie la sporirea încrederii întreprinzătorilor în autoritățile române.
Pentru a ne atinge obiectivele este necesar să ne îndreptăm atenția și spre rețeaua de atașați economici. Rețeaua actuală este îmbătrânită și limitată ca număr de personal. Mă bucur să observ că domnul Cioloș conștientizează că trebuie să redefimim și relația dintre această Agenție și consilierii economici sau atașații comerciali din ambasadele noastre.
Pe această cale, țin să-i recomand Guvernului și faptul că Departamentul pentru Controlul Exportului (ANCEX) trebuie să fie integrat în Autoritatea pentru Promovarea Relațiilor Comerciale Externe, astfel încât să se asigure un control unitar și o mai bună coordonare a activității privind comerțul exterior.
Guvernul Cioloș se vede acum nevoit să repare ceea ce PSD a distrus. În perioada guvernării, social-democrații au pus pe butuci comerțul exterior și au neglijat complet promovarea produselor românești. Întreprinzătorii români s-au văzut abandonați de instituțiile statului și au fost nevoiți să se limiteze la piața internă”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *