PSD apelează la autorități în cazul bebelușilor din Argeș.
Astfel, Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat (PSD) a decis să solicite autorităţilor să ceară sprijin extern în cazul bebeluşilor din Argeş, a anunţat luni preşedintele partidului, Liviu Dragnea.
„O chestiune care ne îngrijorează profund şi ne preocupă nu numai pe noi, ci, din păcate, întreaga societate românească este foarte îngrijorată este situaţia gravă a bebeluşilor din Argeş. Din păcate, astăzi a decedat al doilea bebeluş. Constatăm cu toţii că acţiunea autorităţilor este marcată de ezitări şi asta costă şi costă vieţi, din păcate. Este inadmisibil ca, după atât timp, să nu se identifice cauza acestor îmbolnăviri. Am cerut şi o cerem astăzi şi mai ferm autorităţilor ca, în situaţia în care se consideră depăşite, şi se pare că asta este realitatea, urgent să ceară sprijin extern, pentru a reuşi să facă nişte analize serioase, pentru că orice zi, oră de întârziere produce efecte foarte grave”, a afirmat Liviu Dragnea, potrivit agerpres.ro.
