Într-un interviu pentru PS News, senatorul PSD Lucian Romașcanu susține că deciziile controversate luate de Clotilde Armand – cum ar fi stoparea finanțării spitalelor sau refuzul de-a achita facturile restante către firma de salubritate – ar trebui să fie suficiente pentru declanșarea unui referendum de demitere a primarului Sectorului 1. ”Un demers și un referendum care să pună lucrurile în ordine și să avem o nouă alegere a primarului Sectorului 1”, completează Romașcanu.
„Din păcate, lucrurile nu sunt pe parcursul normal, vedem și situația gunoaielor din Sectorul 1 și foarte multe alte situații neplăcute pe care doamna primar nu le consideră priorități.
Din nefericire, este rezultatul unui vot emoțional, pe de altă parte nu putem să nu ne gândim că există niște suspiciuni de fraudă care nu au fost lămurite până astăzi, iar Sectorul 1 și bucureștenii au acum primarul pe care și-l doreau cel mai puțin.
Clotilde Armand are o serie de ambiții personale și de supărări pe care, din nefericire, nu le pune în balanță cu ceea ce își doresc locuitorii. Dumneaei acționează după agenda ei proprie, iar lucrurile sunt foarte triste, lucru care se întâmplă și la Primăria Capitalei.
Doamna Clotilde a creat această situație pentru că nu se pricepe. Nu are nicio legătură abordarea de tip ONG cu administrarea unui Consiliu, unui județ, unui sector, nu au nicio legătură. E foarte simplu să stai pe margine să strigi: <<Aia nu e bine, aia fură>>, dar când ajungi acolo trebuie să știi ce ai de făcut și se pare că doamna Clotilde nu știe și nici nu este dispusă la dialog.
În patru ani de primărie PSD și sub conducerea doamnei Firea nu au fost astfel de probleme, de sincope, cu căldura, cu apa caldă. Este o lipsă de calități manageriale violentă la acești noi aleși. Din păcate aceasta este situația.
Poate că va trebui la un moment dat inițiat un demers și un referendum care să pună lucrurile în ordine și să avem o nouă alegere a primarului Sectorului 1. Dacă lumea va continua să fie batjocorită în acest fel cu certitudine un demers ca acesta se va întâmpla și noi, Partidul Social Democrat îl vom susține”, spune Lucian Romașcanu.
Întrebat dacă primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, are o parte de vină în situația creată de Clotilde Armand, social-democratul spune că „deși fac parte din aceeași familie politică, dialogul e aproape inexistent și, mai mult decât atât, există confruntări publice între administrația centrală și administrația de sector”.
