Skip to content
Puterea Știrilor Video

PSD are 33% în București, susține primarul Sectorului 6: Este o creștere spectaculoasă!

ps news

Invitat în studioul ”Puterea Știrilor”, primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a mărturisit că pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat, dintre cei doi candidați care și-au anunțat candidatura, Marcel Ciolacu și Eugen Teodorovici, l-ar prefera pe primul.

”Eu de la bun început am susținut o variantă de lucru puțin diferită față de ceea ce se întâmplase la acel moment în Partidul Social Democrat, și aici mă refer la ideea de a se prezenta o moțiune.

Cel care vrea să vină să candideze, să câștige funcția de președinte, să vină cu o moțiune pe care să o pună în dezbatere, să o prezinte Congresului și, în baza acelei moțiuni, să își prezinte o echipă de conducere, pentru că asta este cea mai bună formulă: ai un lider nou sau un lider care câștigă respectiva poziție de președinte, trebuie să aibă și o echipă pro, care să îl susțină și care să meargă în aceeași direcție. Dacă în echipă ai un singur om care trage în alta direcție, pur și simplu este muncă în zadar”, a declarat edilul, la ”Puterea Știrilor”.

Pe de altă parte, Gabriel Mutu susține că o concurență este binevenită: „Eu mă bucur că există competiție, de ce nu?”

”Eu am susținut de la bun început că merg pe mâna lui Marcel Ciolacu. El a fost omul care a adus echilibrul în partid într-un moment extrem de dificil pentru noi și faptul că Partidul Social Democrat, din zona în care se prăbușise în alegerile europarlamentare, la 21, 22%  la nivel național, și pentru motivul că a reușit să-l țină și să creștem în zona de 30%, asta îmi indică că este omul potrivit pentru a stabiliza și pentru a duce Partidul Social Democrat acolo unde era înainte de momentul prăbușirii”, a precizat primarul Sectorului 6.

Mutu spune că redresarea partidului este, în mare parte, și meritul primarilor PSD ai Capitalei.

 ”La fel vă mărturisesc că în București, datorită eforturilor pe care noi le-am făcut, și pe zona politică, și mă refer la primarii PSD, noi toți cei care suntem implicați în administrația bucureșteană și în zona administrativă am reușit să readucem partidul, eu cred, pe prima poziție de vot în București.

Eram la 14%, 15% în mai 2019, și astăzi cred că suntem undeva la 32, 33% ceea ce cred că este o creștere spectaculoasă.

Nu doar pe sondajele interne ale noastre. Să știți că am învățat și noi lecția asta. Facem sondaje de opinie cu case de sondare politică care fac sondaje politice dar facem sondaje de opinie și pe zona acelor entități care lucrează pe zona comercială.

Când le mixezi îți iese ceva foarte apropiat de adevăr, dar sunt și sondaje de opinie făcute de oponenții politici care indică același lucru că public ies cu alte informații și e normal să nu se pună în situații dificile, este altă discuție ,dar din păcate pentru dânșii cifrele ajung și la noi, cum cifrele noastre ajung și la ei”, a încheiat primarul Sectorului 6.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *