Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, unul dintre liderii importanți ai partidului, a declarat luni că social-democrații analizează posibilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură, după dezbaterea legii bugetului de stat în Parlament.
„Vin cu legea bugetului şi bineînţeles că ne gândim la o moţiune de cenzură, când avem şi artimetica în sensul ăsta. Că nu depunem o moţiune de dragul moţiunii. Eu cred că poporul va ieşi în stradă şi ei vor pleca. Ne aflăm în situaţia din 1996 – 2000. Acest guvern nu va rezista un an de zile, nu are cum să reziste un an de zile la măsurile pe care le iau.
Eu aş numi guvernul Cîţu şi guvernul Orban «guvernul minciunii». Au spus în campanie că vor mări pensiile, iese acum Ludovic Orban şi spune că nu poate să mărească pensiile. Mai mult, spune că nici voucherele de vacanţă, nici gratuitatea pentru studenţi. Vorbim de 5 milioane de pensionari, de 600 de mii de studenţi, de 1-2 milioane care lucrează în sistemul bugetar. Şapte milioane. Au minţit pentru vot toată România”, a spus Paul Stănescu .
Ce șanse ar avea moțiunea să treacă de votul Parlamentului
O moțiune de cenzură depusă de social-democrați, potrivit ultimei configurații a Parlamentului, va fi din start sortită eșecului. PS News a consultat site-ul Camerei Deputaţilor şi pe cel al Senatului şi a calculat cum stau lucrurile la nivel de grupuri parlamentare și de câte voturi ar avea nevoie opoziția pentru a înlătura Guvernul Cîțu.
Astfel, Partidul Social Democrat are 157 de parlamentari (110 deputaţi şi 47 de senatori), în timp ce coaliţia PNL+USRPLUS+UDMR înregistrează 243 de aleşi (168 deputaţi şi 75 de senatori), astfel:
134 PNL (93 deputaţi + 41 senatori);
80 USPLUS (55 deputaţi + 25 senatori);
29 UDMR (20 deputați + 9 senatori)
La o primă vedere, PSD nu are nicio şansă, fiind cu 86 voturi în spatele coaliţiei, însă ei s-ar putea baza pe voturile AUR – 32 la Camera Deputaților și 14 la Senat. În acest caz, ar rezulta un plus de 46 de voturi, care s-ar adăuga celor 157 pe care deja le are PSD, ajungând la un total de 203 de voturi. La aceste voturi se mai pot adăuga încă 5-6 voturi de la minorități, însă chiar și așa tentativa PSD de a da jos Guvernul Cîțu ar fi un eșec. Asta dacă nu asistăm la dezertări din PNL, USRPLUS sau UDMR.
Ce spune legea
Art. 113 – Moţiunea de cenzură – Constituția României
(1) Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
(2) Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii.
(3) Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.
(4) Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea potrivit articolului 114.
Art. 114 – Angajarea răspunderii Guvernului
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
