Jurnalistul Ion Cristoiu vorbește în „Gândul de joi”, de pe blogul său, despre funcțiile lui Liviu Dragnea, cea de șef a partidului PSD și președinte al Camerei Deputaților, funcții care nu îi oferă puterea de a anunța creșterile salariale, întrucât această atribuțiune îi revine premierului.
Mai mult, Cristoiu sustine că PSD a cheltuit în cele trei luni de la alegerile parlamentare din 11 decembrie, nebunește și „nesăbuit”, fără nicio justificare socială.
„Liviu Dragnea e șef de partid și șef de Cameră de Parlament. Prin nici una dintre aceste două funcții nu poate anunța creșteri de salarii.
Poate cel mult să comenteze – entuziast sau sceptic – creșterile de salarii anunțate de premier. M-am uitat în calendar. Era luni, 3 aprilie 2017. Alegerile generale au avut loc pe 11 decembrie 2016. Ne aflam la aproape trei luni de la perioada în care politicienii se întrec în a făgădui, dacă vor fi aleşi, o ţară de zarzări etern înfloriţi, pe sub care se plimbă Olguțe îmbătate de amor, ca-n proza lui Ionel Teodoreanu. Si cu toate acestea secvenţele pe care le vedeam păreau desprinse din campania electorală a PSD, marcată cum toată lumea îşi aminteşte, de Liviu Dragnea scriind pe tablă, în direct la Tv, cifre ameţitoare drept pensii și salarii. Numai văzînd aceste cifre simţeai nevoia să mergi pe jos pînă acasă cîntînd în gura mare Imnul de stat şi bătînd ritmul în gardurile întîlnite în cale”, scrie Ion Cristoiu pe blogul personal.
Citiți AICI articolul complet.
