Invitat la emisiunea “Puterea Știrilor”, purtătorul de cuvânt PNL, Ionuț Stroe, a spus că este foarte probabil să candideze la una dintre cele patru runde de alegeri din 2024, subliniind că are o „înclinare” către „zona politicii externe”, deci cel mai mult l-ar tenta europarlamentarele.
“Foarte probabil, orice om politic trebuie să asume candidaturi pentru că momentul de după câștigarea unui mandat este mult mai important decât ce s-a întâmplat până atunci. Ai pretenția că poți guverna, că poți veni cu idei, că poți contribui cu ceva, trebuie să candidezi și să ajungi în zona decizională.
Eu nu vă ascund înclinarea mea către zona politicii externe, experiența pe care o am în zona democrației parlamentare, apropo de alegerile europarlamentare, dar deocamdată nu am nici un fel de decizie în legătură cu acest lucru. Vom vedea, vom măsura de altfel, în interiorul PNL cu toții ne știm foarte bine locul, sunt de principiu omul potrivit la momentul potrivit, așa că până în 2024 mai e suficient timp să ne conturăm fiecare și să ne găsim locul”, a declarat Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt PNL.
