Skip to content
Societate

Pușcăriașii nu prea vor să se vaccineze. Sindicatele din Penitenciare susțin că sunt puși în pericol agenții

penitenciar news.ro

Doar 9000 din cei 22.500 de deţinuţi vor să se vaccineze, susţine Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), care acuză că nu a fost făcută o campanie în rândurile deţinuţilor, pentru a creşte numărul celor imunizaţi şi afirmă că astfel sunt puşi în pericol agenţii care lucrează direct cu aceştia.

Din cei 22.500 de deţinuţi din sistemul penitenciar, doar 9.000 şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina, potrivit unui material postat pe pagina FSANP.

Vaccinarea deţinuţilor se va face cu doze Johnson&Johnson, informează news.ro.

Sindicaliştii acuză că o campanie serioasă, dirijată (îndrumare, coordonare) de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) ar creşte numărul deţinuţilor dornici de vaccinare, dar aceasta nu a fost realizată.

Nici măcar jumătate dintre deţinuţi nu se vor vaccina, ceea ce înseamnă un real pericol pentru poliţiştii din penitenciare care desfăşoară activităţi directe cu aceştia. N-a avut cine să discute cu deţinuţii şi să îi determine să se vaccineze. O lipsă de interes care ne va costa”, se arată în materialul publicat pe fsanp.ro.

Conform sursei citate, ofiţerii Direcţiei Reintegrare Socială (DRS-ANP) ar trebui să conceapă astfel de programe, iar psihologii şi educatorii din unităţile subordonate ANP să poarte discuţii cu deţinuţii, să le prezinte beneficiile vaccinării şi a trebui create programe şi filmuleţe care să-i determine pe deţinuţi să se vaccineze în număr cât mai mare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *