Una dintre cele mai bune ediții ale emisiunii „Puterea Știrilor” din luna ianuarie a anului trecut l-a avut drept invitat pe purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. Era pentru prima dată când PNL și PSD se criticau public, în mod direct, iar Ionuț Stroe a făcut-o chiar în studioul „Puterea Știrilor”.
Mai exact, Ionuț Stroe a criticat declarația președintelui PSD, Marcel Ciolacu, potrivit căreia prioritatea social-democraților este să ajute românii să-şi poată plăti facturile la energie, „nu să ne temem dacă o asemenea măsură supără sau nu agenţiile de rating”.
„Mie, declarația domnului Ciolacu, îmi sună ca fiind declarația unui reprezentant al unui partid de opoziție. Sincer vă spun acest lucru. Și ca să lămurim opinia publică, dar și pe domnul Ciolacu – eu cred că dânsul știe acest lucru. Un rating prost acordat de aceste instrumente financiare externe înseamnă dobânzi mai mari și credite mai scumpe pentru România.
Eu cred că domnul Ciolacu ar putea să poarte o discuție serioasă cu domnul ministru de Finanțe, pentru că fac amândoi parte din același partid, și să se lămurească, dacă există sustenabilitate bugetară pentru a finanța toate acele propuneri pe care el are. Sau poate nu. Altfel spus, să știți că am putea să vindem iluzii românilor, iar lucrul acesta nu este de dorit. Tot ceea ce transpunem ca și măsuri pentru a sprijini atât populația, cât și companiile, s-ar putea să se întoarcă împotriva noastră. De aceea, aș putea spune că trebuie să fim puțin mai responsabili. Eu știu că domnul Câciu, domnul prim-ministru Nicolae Ciucă și câțiva miniștri PSD au participat la o ședință pe tema măsurilor care se pot finanța de către buget pentru a traversa această perioadă și cred că lucrurile sunt bine stabilite acolo. D-asta spun, hai să o privim (n.r – declarația lui Marcel Ciolacu) în registrul acela în care un partid își dorește capital electoral. Atenție, nu supărăm pe nimeni.
Ratingurile acordate sunt foarte importante pentru dobânzile pe care le plătim la creditele contractate de România și chiar contează”, a declarat Ionuț Stroe, la Puterea Știrilor.
Critici și la adresa lui Rafila
Tot Ionuț Stroe l-a criticat pe Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și tot în ianuarie 2022, pentru faptul că încă nu ar fi luat măsuri pentru a combate valul 5 al infectărilor cu Sars-Cov 2. Reproșurile erau legate și de lipsa unei legi care să încurajeze vaccinarea.
„Este vorba de o îngrijorare personală pe care o am, când am văzut că cifra se apropie de 10.000. Sunt adeptul introducerii acestui certificat verde al vaccinării, dar dacă văd că e atât de greu de promovat un asemenea document, mă așteptam totuși la unele măsuri clare din partea Ministerului Sănătății și, din păcate, tot ce avem este o pasivitate care îngrijorează foarte foarte mult oameni și inclusiv pe mine.
E păcat să vedem că nu există sau cel puțin în plan public nu se comunică o pregătire făcută măcar de Ministerul Sănătății în fața valului 5, care, din păcate, aduce în Occident sute de mii de cazuri”, spunea atunci liberalul.
La „Puterea Știrilor”, Ionuț Stroe a venit cu precizări:
„Este o îngrijorare personală pe care o am. Nu este poziția PNL. Dacă ar fi fost PNL, cu siguranță ar fi fost transmisă pe alte canale, nu pe contul meu de Facebook. Este o îngrijorare personală pe care o am eu, ca om care crede în soluția vaccinării și adoptării certificatului verde și sunt sigur că în societatea românească sunt foarte mulți care împărtășesc această îngrijorare.
Îngrijorarea mea nu pleacă de la faptul că stă blocat acel proiect în Parlament. Până la urmă, dacă socotim că avem forma asta care funcționează, o putem păstra. Îngrijorarea pleacă de la această pasivitate. Numărul cazurilor astăzi (n.r – joi) a depășit 10.000. Dacă este să ne uităm în decursul ultimelor 15 zile, avem o creștere a numărului de cazuri noi de coronavirus în România de 8 ori. Dacă nici acesta nu este un semnal de alarmă care să facă Ministerul Sănătății să promoveze, să vină cu soluții, acțiuni, stau și mă întreb ce ar trebui să se întâmple. Să ajungem în situația anului trecut, când aveam foarte multe decese, toate paturile ATI ocupate în țară. Aceasta este ceea ce deranjează”, a punctat purtătorul de cuvânt al PNL.
