În mai 2022, războiul din Ucraina abia începuse, iar R.Moldova simțea tot mai apăsător amenințarea rusească. Marea problemă venea chiar din interior, foarte mulți dintre moldoveni, influențați de propaganda rusă, fiind mai degrabă apropiați de Moscova decât de Occident.
Invitat în studioul Puterea Știrilor, Victor Chirilă, ambasadorul R.Moldova la București, a precizat că autoritățile din Chișinău „fac tot posibilul să mențină pacea și stabilitatea internă”, în contextul războiului din Ucraina. „Este un lucru foarte important pentru că nu avem o armată puternică, societatea noastră continuă să fie divizată pe criterii geopolitice, chiar dacă majoritatea cetățenilor optează pentru Uniunea Europeană, apropierea de România, civilizația europeană. Totuși, există și o anumită parte a societății care privește doar spre est”, a susținut ambasadorul Victor Chirilă.
„Moralul populației este bun, având în vedere toate riscurile care sunt acum și presiunea care apasă asupra R.Moldova. Cetățenii noștri, bineînțeles, au o anumită îngrijorare, nu fac panică, sunt cumpătați. La fel de cumpătată este și conducerea R.Moldova, care face tot posibilul să mențină pacea și stabilitatea internă. Este un lucru foarte important, pentru că nu avem o armată puternică, societatea noastră continuă să fie divizată pe criterii geopolitice, chiar dacă majoritatea cetățenilor optează pentru Uniunea Europeană, apropierea de România, civilizația europeană. Totuși, există și o anumită parte a societății care privește doar spre est, indiferent de sursele și informațiile pe care le au la dispoziție. Noi trebuie să ținem cont de acest lucru, să nu alimentăm discordiile care există, să nu le escaladăm. Până în prezent, societatea a demonstrat că este unită, în ciuda acestor divergențe și vulnerabilități, tolerantă, solidară cu prietenii noștri din Ucraina și am demonstrat, în primul rând nouă, dar și întregii lumi, că valorile UE sunt prezente în R.Moldova”, a declarat Victor Chirilă, ambasadorul R.Moldova la București, la Puterea Știrilor.
