Skip to content
Republica Moldova

R. Moldova anunță un contract pentru reducerea riscului unor noi pene masive de curent

Saptamana Financiara

Vicepremierul moldovean Andrei Spînu a anunțat sâmbătă încheierea unui acord despre care spune că va reduce riscul unor „întreruperi masive de energie electrică” în țară.

Conform anunțului făcut sâmbătă de vicepremierul Andrei Spînu, totodată ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, compania de stat Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan (din Transnistria) pentru luna decembrie.

De asemenea, am convenit să analizăm opțiunea extinderii contractului pentru perioada ianuarie-martie 2023, pentru a asigura toată țara cu electricitate”, a precizat Spînu.

Potrivit Deschide.md, Andrei Spînu a oferit următoarele detalii:

Cantitatea: pentru decembrie, aproximativ 204 mii MW. Această cantitate, împreună cu contractele bilaterale din România, e suficientă pentru tot consumul malului drept; Prețul: 73USD; MoldovaGaz va livra 5,7 milioane m3 de gaz pe zi malului stâng, inclusiv MGRES; CSE și ANRE urmează să decidă referitor la reducerea tarifului la energia electrică. Cetățenii vor plăti mai puțin pentru electricitate”.

Spînu a menționat că acest contract este un compromis rezonabil pentru a asigura cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului cu energie electrică și gaz.

Malul drept va utiliza gazul din rezerva pe care am acumulat-o, în contextul în care, pentru prima dată, malul drept nu mai este dependent de gazul livrat de Gazprom, a mai declarat ministrul.

Acesta a conchis că, odată cu semnare acestui contract, se reduce riscul deconectărilor masive de la electricitate.

R. Moldova s-a confruntat recent cu pene de curent pe aproape întreg teritoriul în contextul atacurilor masive cu rachete ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *