Preşedintele Maia Sandu va recomanda Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale să fie demarată a doua etapă a planului naţional de vaccinare, chiar dacă prima etapă a imunizării nu a fost finalizată, notează IPN.
Maia Sandu se arată dezamăgită de viteza cu care are loc imunizarea medicilor şi spune că ar trebui cât mai curând începută vaccinarea persoanelor în etate şi a celor cu comorbidităţi pentru ca procesul să decurgă într-un ritm mai accelerat.
Preşedintele Maia Sandu spune că pentru gestionarea eficientă a crizei pandemice este necesară suplinirea echipei de la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, întrucât acum instituţia activează cu un singur secretar de stat.
„I-am solicitat premierului interimar să consolideze echipa de la Ministerul Sănătăţii. Acum că decizia Curţii Constituţionale permite să se numească în funcţie secretarii de stat, sper că în următoarele zile Guvernul va numi secretari de stat la Ministerul Sănătăţii, ca să avem o echipă de profesionişti”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Bună seară” de la postul public de televiziune.
Mai mult, Maia Sandu se arată dezamăgită de reticenţa unor angajaţi ai sistemului de sănătate în privinţa eficacităţii vaccinului anti-COVID-19. Şeful statului spune că ar trebui începută cea de-a doua etapă a imunizării, chiar dacă încă nu s-a reuşit vaccinarea tuturor cadrelor medicale din ţară.
„Sunt dezamăgită de viteza cu care decurge prima etapă de vaccinare, vaccinarea cadrelor medicale. Dacă vor fi în continuare întârzieri, eu voi recomanda, că nu pot să le dau ordine, să se înceapă următoarea etapă de vaccinare.
Nu trebuie să stăm şi să aşteptăm până unele spitale se gândesc cu săptămânile. Există următoarea etapă. Sunt mulţi oameni care abia aşteaptă să se vaccineze, voi insista să dăm posibilitatea la mai mulţi oameni să se imunizeze”, a spus Maia Sandu.
Preşedintele spune că, în prezent, este negociată cumpărarea unor loturi de vaccinuri Pfizer, Astra Zeneca şi Johnson&Johnson.
„Guvernul trebuie să cumpere de la toate companiile şi să le ofere cetăţenilor posibilitatea de a alege. Eu vreau să mă vaccinez, dar aştept să-mi vină rândul. Acum sunt alţi oameni care au mai mare nevoie”, a mai spus Maia Sandu.
Potrivit planului naţional de imunizare, în prima etapă urmează să fie vaccinaţi toţi angajaţii sistemului de sănătate, în etapa a doua urmează a fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi cele cu comorbidităţi. În etapa a treia va fi imunizată populaţia generală. Potrivit specialiştilor ANSP, prima etapă va dura 2 luni şi va cuprinde imunizarea a 60 de mii de persoane, angajaţi ai sistemului de sănătate.

@Probabil că extinderea Uniunii Europene, către Est, ar putea avea loc în condiţiile Acordului iniţial de formare a Uniunii Europene şi a debirocratizării şi revenirii instituţiilor europene la nivelele şi practicile de după înfiinţarea Uniunii Europene, statele estice putând înlocui Marea Britanie şi coloniile sale în Uniunea Europeană, nivelul actual de birocratizare şi reglementare nepemiţând probabil includerea statelor estice în Uniunea Europeană, chestiune ce s-ar putea constata, probabil, şi din negocierile pentru formarea guvernelor de dreapta, de coaliţie, de la Bucureşti, ?
& Sunteţi de părere şi că privilegiile birocratice şi din negocieri pe care unii au urmărit să le obţină din negocieri şi din extinderea UE au contribuit şi la retragerea Marii Britanii şi a coloniilor sale din Uniunea Europeană şi la blocajele actuale în funcţionarea Uniuni Europene şi restrângerea , chiar şi provizorie, a unor drepturi elementare reglementate de Acordul iniţial de funcţionare a Uniunii Europene, ?
& Remarcaţi şi că Brexitul a produs efecte numai la nivelul libertăţilor în interiorul Uniunii Europene şi la nivel global şi la vaccinare, nu şi despre „arhitectura instituţională şi de reglementare” a Uniunii Europene, fiind o formă de retragere probabil doar aparentă, înlocuirea englezilor cu estici nefiind chestiune chiar simplă, referitoare la aspectele funcţionale , birocratice, de reglementare, relaţional-tradiţionale, culturale, etc. ?
& O concluzie probabil ar fi că Uniunea Europeană are exces de reglementare, birocratic, care îi blochează funcţionarea, atractivitatea , extinderea, pe zona estică , zonă unde indivizii nu sunt deosebit de interesaţi de reguli, densitatea populaţiei fiind şi mai redusă, iar controlul autorităţilor ceva mai rar şi mai lejer, ?
& Sunteţi de părere şi că vest-europenii ar putea fi mai puţin interesaţi de extinderea Uniunii Europene, aşa cum şi britanicii şi-au votat retragerea din Uniunea Europeană, ?
& Remarcaţi şi că restricţiile, controlul, chestiuni cu care est-europenii s-au confruntat zeci de ani şi care au dus la desfiinţarea URSS şi a blocului sovietic sunt folosite cu regularitate în acestă perioadă când se punea în discuţie şi extinderea Uniunii Europene spre est, ?