Skip to content
Republica Moldova

R. Moldova: Majoritatea pro-europeană de la Chișinău a votat un pachet de reforme în sistemul de justiție

hotnews.ro

Deputații din noua legislatură de la Chișinău, unde majoritatea este alcătuită din pro-europenii de la PAS, au votat vineri în primă lectură un proiecte de lege menit să schimbe mecanismele de numire a unor poziții-cheie în sistemul de justiție din Republica Moldova.

Inițiativa vizează modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii din stânga Prutului, respectiv a Legii privind Procuratura.

Proiectul prevede reintroducerea unor reguli transparente și echitabile de numire și alegere a membrilor CSM și CSP, crearea condițiilor de implicare activă a judecătorilor și procurorilor în procesul de alegere a reprezentanților lor. De altfel, această legislație a existat în Republica Moldova, însă a fost declarată neconstituțională pentru că fostul Parlament nu a respectat procedura de adoptare”, a scris Sergiu Litvinenco, ministrul justiției din Republica Moldova, pe Facebook.

Oficialul a explicat că, „în baza acestor reglementări, practicile nocive când «cineva vorbește pentru cineva» trebuie să dispară, iar candidații ar trebui să desfășoare adevărate campanii electorale, în care să le explice colegilor punctul lor de vedere asupra problemelor breslei, astfel ca, în final, aceștia să poată acorda un vot informat și să aleagă persoane într-adevăr reprezentantive în aceste organe”.

Tot ca parte din reformarea sistemului de justiție, guvernul de la Chișinău a demarat recent și mecanismul pentru demiterea procurorului general Alexandr Stoianoglo. „Vedem lipsa de progrese din partea organelor statului pentru readucerea lor și tragerea la răspundere. Procuratura este în concediu și la propriu (aluzie la Stoianoglo, n.r.), și la figurat.

Așa cum cunosc cetățenii, avem mai multe situații când personaje responsabile de abuzuri majore, implicate în ilegalități au părăsit Republica Moldova, sunt în căutare internațională și vedem lipsă de progrese din partea organelor statului, în special a Procuraturii pentru readucerea lor și tragerea la răspundere a acestor oameni”, spunea președinta Maia Sandu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *