Skip to content
Politică

Radu Tudor tranșează controversa momentului. Singura salvare a lui Mișa EXCLUSIV

antenaplay.ro

Jurnalistul și analistul politic Radu Tudor a acordat joi o declarație pentru PSnews.ro, în care a comentat afirmațiile făcut miercuri seara de către actualul ministru al Finanțelor Ionuț Mișa.

Amintim că miercuri seara șeful de la Finanțe a anunțat că Guvernul Mihai Tudose urmează să introducă o taxă de solidaritate de 2%, măsură prevăzută în programul de guvernare recent actualizat de PSD.

Citiți și UPDATE Ionuț Mișa, noi explicații: Nu este vorba de o taxă nouă

În acest context, Radu Tudor a precizat, pentru Psnews.ro, că  ”o mai bună comunicare atât din partea ministrului de Finanțe cât și din partea altor deținători de portofolii, nu ar strica” având în vedere

”Ministrul Finanțelor spune că aceasta este o măsură adoptată de Comisia Europeană și că România ca stat membru al Uniunii Europene este obligată să o aplice, că ea ar fi existat întotdeauna în documentele românești și europene și că ea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2018. Eu cred că o mai bună comunicare atât din partea ministrului de Finanțe cât și din partea altor deținători de portofolii, nu ar strica pentru că în contextul în care sindicatele sunt extrem de nemulțumite de mutarea impozitelor de la angajator la angajat, în contextul în care se vorbește că nu ar fi suficienți bani pentru mărirea pensiilor și salariilor în continuare, când sunt multe semne de întrebare în legătură cu încasările la bugetul de stat, tu să vii să spui <<mai punem și 2% la companii>>, după care să vii să spui că este o prevedere europeană, toate lucrurile acestea adunate nu fac decât să sporească sentimentul de nesiguranță”, a adăugat jurnalistul Radu Tudor.

Mai mult, jurnalistul postului de televiziune Antena 3 a susținut că ar fi bine ca primul-ministru Mihai Tudose să-i ceară ministrului de Finanțe fie să iasă mai des, fie să existe o comunicare instituțională înafara emisiunilor accidentale de la TV.

”E bine că ministrul iese să explice dar e foarte rău că o face atât de rară, în contextul în care se schimbă arhitectura de impozite a României, ar fi bine ca primul-ministru Mihai Tudose să-i ceară ministrului de Finanțe fie să iasă mai des, fie să existe o comunicare instituțională înafara emisiunilor accidentale de la TV. Aceste instituții au birouri de presă, au departamente de comunicare. Nu mai există, din păcate, obișnuitele conferințe de presă săptămânale în așa fel încât lumea să ie informată mai des și mai bine în legătură cu invențiile celor de la Finanțe”, a mai susținut jurnalistul.

Totodată, pus în fața declarațiilor oferite de către europarlamentarii români pentru Psnews.ro, Maria Grapini și Cristian Bușoi, potrivit cărora NU există vreo directivă a Comisiei Europene (CE) în acest sens, Radu Tudor a adăugat că este de datoria ministrului de Finanțe, care a făcut această afirmație, să vină cu un document pe care să îl prezinte opiniei publice.

Citiți și Taxa de solidaritate. Bușoi îl acuză pe Mișa că minte: NU ne obligă UE! EXCLUSIV

Citiți și Grapini îl pune la punct pe ministrul Finanțelor: Nu ne poate obliga Bruxelles-ul! EXCLUSIV

”Noi ca jurnaliști nu putem vedea decât cuvântul unora împotriva cuvântului altora. Este de datoria ministrului de Finanțe, care a făcut această afirmație, să vină cu un document pe care să îl prezinte opiniei publice, și să ne arate tuturor decizia Comisiei Europene în privința acestui 2%, altfel va fi încă o controversă adăugată lungului șir de controverse care a dominat spațiul de dezbatere în privința Finanțelor și nu cred că lucrul acesta face bine actualei echipe guvernamentale”, a conchis acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *