Skip to content
Sănătate

Rafila: Ne aflăm în perioada de creştere a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID. Va mai dura cel puţin 10 zile

Facebook/Guvernul României

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă că România se află într-o perioadă de creştere a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID, iar săptămâna următoare „cu siguranţă” va fi depăşită cifra de 40.000 de îmbolnăviri zilnice.

Aţi văzut că am avut miercuri cel mai mare număr de cazuri înregistrat, 34.000, ceea ce am discutat şi am şi spus şi eu şi colegii mei de la Institutul de Sănătate Publică s-a adeverit, s-a stabilizat în jur de 30.000 de cazuri zilnic, în această săptămână, şi astăzi avem puţin peste 30.000 de cazuri. Sunt două lucruri care ne preocupă în momentul de faţă – procentul mare de teste pozitive, din totalul testelor aproape o treime sunt pozitive, e adevărat şi testele pe care le facem sunt mult mai numeroase decât cele care se făceau în perioada anterioară şi e bine că am reuşit să depăşim sensibil cifra de 100.000 de teste care se fac zilnic, dar în momentul în care vom asista şi la scăderea numărului de teste pozitive putem să ne gândim că lucrurile o să ia o turnură favorabilă. Deocamdată ne aflăm în perioada de creştere, care va mai dura cel puţin zece zile, după părerea mea, şi cu siguranţă vom depăşi 40.000 de cazuri săptămâna viitoare”, a declarat Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

El a precizat că se aşteaptă ca în aproximativ zece zile să se intre pe un trend descrescător al valului de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2. „Ce se întâmplă în România, particularităţile situaţiei din România sunt următoarele: ca şi în celelalte ţări din Europa, aţi văzut că se înregistrează cifre enorme, în Franţa au ajuns la 500.000 de cazuri, proporţia de persoane internate este mai mică, la noi încă sunt cazuri grave pentru că circulă tulpina Delta, cam unul din cinci cazuri sunt produse de tulpina Delta.

Pe măsură ce această tulpină va dispărea din circulaţie, datorită transmisibilităţii mai mare a tulpinii Omicron, probabil că şi cazurile grave se vor diminua. Cred că în circa zece zile vom intra pe un trend descrescător al acestui val pandemic„, a afirmat ministrul Sănătăţii.

2 comentarii la “Rafila: Ne aflăm în perioada de creştere a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID. Va mai dura cel puţin 10 zile

  1. & Laboratoarele care fabrică vaccinuri în mod industrial, pentru a funcționa prin vaccinarea populației, probabil că vor ajunge să fie desființate în cea mai mare parte într-o anumită perioadă de timp și pentru că vor fi o industrie depășită, ca mai toate indistriile ce s-au globalizat, ?

  2. & După cum acționează laboratoarele se formează prezumția au obținut o schemă de „joc piramidal al vaccinării”, așa cum au fost Caritas, FNI , la români, alte spețe în occident, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *