Fostul ministru al Justiției Raluca Prună i-a transmis un mesaj președintelui Klaus Iohannis, după ce Senatul a adoptat luni cele trei legi ale Justiției.
Mai precis, predecesoarea lui Tudorel Toader s-a exprimat pe o rețea de socializare, afirmând că șeful de stat ar trebui să ia în considerare cererile Forumului Judecătorilor. Magistrații vor, conform spuselor Ralucăi Prună, ca Iohannis să retrimită legile la Parlament spre reexaminare, să sesizeze Curtea Constituţională şi să solicite avizul Comisiei de la Veneţia, conform Digi24.ro.
”Am scris atunci, susţin acum: când se va fi așezat praful şi se va putea vorbi fără patimi şi interese imediate în rezolvarea anumitor dosare penale, ziua aceasta infamă va fi reţinută ca ziua în care s-au întors armele împotriva justiţiei române. De către oameni politici iresponsabili şi lacheii lor ‘şcoliți’. ‘Ce ne mai poate salva?’ ma întreabă multă lume. Numerele mari, vocile care nu tac şi un preşedinte curajos. Care ar putea juca restul de mandat luptând pentru prezervarea justitiei din ţara sa. Justitie care, sub mandatul domniei sale, a respins prin vocea a peste 4000 de magistrati acest experiment legislativ grav. Nu poate exista sprijin mai mare. Ceva ma face să cred că numai curajul preşedintelui poate mobiliza numerele mari”, scrie Raluca Prună.
