Skip to content
Politică

Raluca Prună regretă portofoliul ocupat în guvernul tehnocrat: Am ajutat prin munca mea PSD să îşi revină şi sa câştige alegerile

Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, anunţă că regretă faptul că a acceptat să stea în guvern tehnocrat şi spune că se gândeşte serios să candideze numai şi pentru a răspunde celor care susţin că a avut un cuvânt de spus în ceea ce priveşte raportul MCV.

„Pe culmile manipulării. Dacă nu știați, sunt autoarea raportului MCV, e scris de mine. Sau ca să citez exact din exprimarea voit pretenţioasă, în fapt imbecilă de-a dreptul, a unuia care cică a fost demnitar al statului român (bietul stat), sunt ‘amprenta raportului MCV 2018’. Whatever this is. Istoricii analfabetismului funcţional vor descifra asta când timpul va fi venit. Trebuie să admit şi că sunt nerecunoscatoare. Că deşi m-a votat PSD în parlament acum 3 ani, o dată cu tot guvernul Ciolos, sunt azi împotriva PSD. Fals, sunt împotriva hoţiei indiferent de partid. Dar admit că am greşit, acceptând să stau într-un guvern tehnocrat când de fapt trebuia să avem anticipate. Am ajutat prin munca mea PSD să îşi revină şi sa câştige alegerile. Asta este crucea pe care eu şi alţii din acel guvern o purtăm. Nu mai pun la socoteală că am contribuit efectiv la alegeri libere in 2016, nefraudate. Am dat viza de legalitate pe un act pe care apoi PSD l-a aruncat la gunoi”, scrie Raluca Prună, pe Facebook.

Fostul ministru al Justiţiei spune că se gândeşte „serios” să candideze pentru că „ar fi păcat sa nu venim şi noi ăştia de pe strada ca sa arătam ca suntem mult mai buni”

„În rest, o manipulare atât de proastă numai în versiunea istoriei scrisă pentru idioţi mai poţi întâlni. Pentru cei cu măcar 1 sinapsă, raportul MCV e adoptat de colegiul de comisari. Adică de 28 de demnitari, numiți comisari, din 28 de state membre care compun Uniunea azi. Inclusiv din România din care avem un comisar numit de PSD – pentru rigoare. Acestea fiind spuse, ar trebui să fiu încântată. Postul de televiziune care lansează asemenea enormităţi şi petrece minute în şir de antenă să discute despre cum am scris eu raportul MCV îmi face de fapt campanie gratis. Şi mă face să cred că trebuie să candidez. Ma gândesc serios. Măcar ca să am timp de antenă și să mă uit in ochii lor să le spun ce cred despre cei ca ei care au adus ţara asta în genunchi şi fără repere morale. În plus, e așa de mare ticăloşia în main streamul politicii dominante din România, că ar fi păcat sa nu venim şi noi ăştia de pe stradă ca să arătam ca suntem mult mai buni. Din toate punctele de vedere”, a mai scris Raluca Prună.

Raluca Prună a fost ministrul Justiţiei din 17 noiembrie 2015 până la încheierea mandatului în urma alegerilor din decembrie 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *