Skip to content
Politică

Raluca Prună, vizită la penitenciarul „VIP-urilor” Poarta Albă

Ministrul Raluca Prună a făcut o vizită la Penitenciarul Poarta Albă, în contextul protestelor deţinuţilor din ţară, din luna iulie.

Surse din Agenţia Naţională a Penitenciarelor au declarat pentru News.ro că ministrul Raluca Prună a făcut, vineri, o vizită la Penitenciarul Poarta Albă, unde a văzut condiţiile de detenţie şi a discutat cu deţinuţii şi cu reprezentanţii unităţii.

La mijlocul lunii iulie, în aproape jumătate din penitenciarele din ţară au fost peste 750 de deţinuţi care au intrat în refuz de hrană. Unii dintre condamnaţi au escaladat acoperişurile închisorilor sau au incendiat obiecte din celule, protestând astfel faţă de condiţiile de detenţie. Printre penitenciarele unde s-au înregistrat astfel de situaţii au fost cel de la Iaşi, Botoşani, Poarta Albă, Vaslui, amintește realitatea.net.

În prezent, în Penitenciarul Poarta Albă sunt încarceraţi, după ce au fost condamnaţi definitiv, Mircea Băsescu şi Nicuşor Constantinescu, fostul şef al Consiliului Judeţean Constanţa. În ultimii ani, la Poarta Albă au mai fost închişi George Becali, Miron Mitrea, Ioan Becali, Cristi Borcea.

 

2 comentarii la “Raluca Prună, vizită la penitenciarul „VIP-urilor” Poarta Albă

  1. De ce nu se sa o gratiere? Am inteles sunt vinovati,Dar cum sa-si plateasca datoriile daca sunt inchisi?Vin cheltuieli de judecata.Avem salariu ,inume pe economie.Cum sa le platim?De abia ne ajung basnii sa le trimitem acoloi sa-si poata cumpara ce ke trebuie pt igiena .Ai intretinem noi de acasa. De ce nu fac cursuri de calificare cu ei? Nu ies masi buni de acolo.Ies umiliti si indindobitociti.Nu se poate numi reeducare.Indibitocire da.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *