Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, (ASF), Mişu Negriţoiu, reacţionează, printr-un comunicat de presă, la dezbaterile care au avut loc, în spaţiul public în ultima perioadă, cu privire la Pilonul II de pensii.
În comunicatul de presă ASF se precizează clar că aceste fonduri care reprezintă contribuţii individuale nu pot fi naţionalizate.
Fondurile din Pilonul II sunt în totalitate alimentate din alocaţii de la stat. Dar aceste alocaţii, odată transferate către fonduri în numele cetăţenilor români beneficiari, devin active în proprietate privată şi ele nu mai pot fi retrase sau naţionalizate (confiscate), potrivit Constituţiei.
Parlamentul şi, respectiv, Guvernul au în competenţa lor să majoreze sau să micşoreze alocaţiile bugetare viitoare, fără să afecteze în niciun fel contribuţiile trecute. Şi, eventual, mai pot să schimbe, prin lege, administrarea privată în administrare de stat, ceea ce nu înseamnă „naţionalizare”. Schimbarea administratorului nu afectează drepturile pe care cetăţenii le au în Fondurile din Pilonul II.
Poate să afecteze numai eventualele câştiguri suplimentare din randamente, având în vedere că fondurile administrate privat se plasează în active financiare purtătoare de dobânzi, cupoane sau câştiguri de capital, pe când fondurile administrate de stat nu sunt purtătoare de dobânzi.
Șeful ASF aruncă responsabilitatea pe politicieni spunând că ei sunt singurii care pot influența soarta fondurilor de pensii.
Politicul are competența și autoritatea să hotărască creșterea mai accelerată sau mai lentă a capitalizării fondurilor de pensii din Pilonul II sau/și modificarea cadrului juridic de funcționare și reglementare.
Mişu Negriţoiu a explicat și de ce a fost amendat NN Pensii cu 750.000 de lei după ce a trimis clienţilor înştiinţări despre posibila naţionalizare a pensiilor private.
„Iniţierea unor astfel de dezbateri de către administratorii de fonduri este în conflict de interese evident, care poate contrapune obiectivul politic al Guvernului cu cel economic al societăţilor comerciale private”, arată Mişu Negriţoiu într-un comunicat.
Mişu Negriţoiu i-a răspuns şi liderului PSD Liviu Dragnea, care l-a acuzat că ar fi pornit scandalul naţionalizării fondurilor de pensii. El spune că afirmaţia este subiectivă pentru că nu au existat discuţii sau opinii oficiale despre acest subiect.
